
Un accident rutier s-a produs în localitatea Munteni, judeţul Galaţi, în această seară, după ce un autoturism tip taxi s-a răsturnat şi a lovit alte două maşini.
Potrivit primelor date rezultate din cercetări, la volanul taxiului se afla un bărbat de 26 de ani, din judeţul Vaslui, care, la momentul producerii accidentului, se afla în afara programului. Acesta era în autoturism împreună cu un amic.
Din primele informaţii, tânărul s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară. În momentul în care ar fi încercat să revină pe banda sa de mers, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, care s-a răsturnat.
În urma răsturnării, taxiul a lovit atât autoturismul pe care şoferul încerca să îl depăşească, aflat pe acelaşi sens de mers, cât şi o altă maşină care circula din sens opus.
Singura persoană rănită în accident a fost şoferul taxiului, care a suferit leziuni uşoare.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul şi pentru a lua măsurile legale care se impun.
Sursa foto/video: Whatsapp/Munikipiul Tecuci
