Copil electrocutat mortal

Tragedie în satul Rogojeni din comuna Suceveni. Un copil în vârstă de numai 9 ani şi-a pierdut viaţa, electrocutat, în timp ce îşi punea un telefon la încărcat în priză. Copilul este din Galaţi şi se afla în vizită la bunici. Echipaje SMURD Târgu Bujor şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi au ajuns la locul tragediei imediat ce rudele disperate au sunat la 112, după ce au descoperit copilul căzut în cameră, lângă priză. „Primul echipaj de urgenţă care a ajuns la faţa locului a fost cel de prim ajutor SMURD de la Târgu Bujor. Copilul se afla în stop cardio-respirator. A sosit apoi în ajutor un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a salva copilul. Există posibilitatea ca acesta să fi fost găsit şi prea târziu”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi. Trupul copilului a fost predat Serviciului de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp