Viorel Ilișoi își lansează la Galați volumul „Povestiri din copilărie”

Scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi s-a întâlnit cu cititorii gălățeni miercuri, 11 noiembrie, la Casa Artelor, unde a avut loc lansarea volumului „Povestiri din copilărie”, apărut la Editura GRI. Evenimentul este organizat de Cenaclul „Noduri și Semne”, iar cartea a fost prezentată de Cezar Amariei și Doru Căstăian.

Cu umor, sensibilitate și o sinceritate care nu ocolește experiențele dureroase, Viorel Ilișoi reconstruiește în cele 31 de povestiri lumea satului natal și atmosfera caselor de copii din anii comunismului. Volumul, de aproape 600 de pagini, adună amintiri despre familie, sărăcie, foame, prietenie, singurătate, moarte, iubire și puterea salvatoare a cărților.

Este o copilărie departe de imaginea idilică pe care literatura a consacrat-o uneori. În paginile cărții se întâlnesc părinți care își iubesc copiii mai mult decât reușesc să le arate, țărani hâtri, educatori brutali, profesori și copii obligați să se maturizeze înainte de vreme. O lume în care cruzimea și omenia, suferința și bucuria, grotescul și comicul coexistă, privite prin ochii unui copil care încearcă să înțeleagă realitatea din jur.

Povestirile au la bază întâmplări trăite de autor. La șapte ani și șapte luni, Viorel Ilișoi a fost dus de mama sa la casa de copii școlari din Trușești, județul Botoșani. Provenea dintr-o familie cu 12 copii, iar îmbolnăvirea tatălui, singurul care aducea bani în casă, a făcut imposibilă întreținerea familiei. Despărțirea de casă și intrarea într-o lume cu reguli și ierarhii dure au devenit experiențe esențiale ale copilăriei sale, recuperate acum prin literatură.

O carte scrisă la limita rezistenței

Autorul mărturisește că lucrul la volum a fost o experiență epuizantă. A rescris materiale mai vechi și a scris o bună parte din carte într-un ritm extrem, de 16-20 de ore pe zi, până când a ajuns la spital, după săptămâni de nesomn și muncă intensă.

„Am pus în paginile ei, vreo 600, cam tot ce nu am putut uita din copilărie. Am lăsat deoparte ce nu a meritat povestit, întâmplările în care nu am găsit un miez, un sens, importante doar pentru mine. Am păstrat 31 de povestiri intense despre sat, părinți, sărăcie, orfelinat, foame, prietenie, cărți, moarte, iubire. Adică despre viață, cu toate ale ei. E o carte despre copii, nu pentru copii”, spune Viorel Ilișoi.

Scriitorul a încercat să redea adevărul atât prin perspectiva adultului de astăzi, cât și prin felul în care copilul de atunci înțelegea lumea. Nu a urmărit să transforme amintirile într-un rechizitoriu și nici să idealizeze trecutul.

„Am pus lucrurile așa cum erau, cu bune și cu rele. Cu cât ascunzi mai mult sau cu cât încerci să-l păcălești pe cititor, cu atât te duci mai departe de interesul lui, pentru că el simte că acolo e un joc, că ești fals”, explică autorul.

De altfel, Ilișoi respinge ideea literaturii scrise în scop terapeutic. Pentru el, întoarcerea în trecut a fost, înainte de toate, un demers literar, o încercare de a recupera experiențele și de a le transforma în povești autentice. Satul copilăriei nu mai există în forma pe care o păstrează memoria sa, iar lumea de atunci, cu relațiile și obiceiurile ei, a dispărut. Clădirile fostei case de copii din Trușești au rămas însă în picioare, mărturii ale unui trecut pe care autorul a evitat multă vreme să-l reviziteze.

O copilărie fără nostalgii convenționale

Deși titlul trimite inevitabil la universul lui Ion Creangă, Viorel Ilișoi spune că a încercat să se distanțeze de modelul tradițional al evocării copilăriei. În viziunea sa, nu există o copilărie universală, identică pentru toți, ci experiențe profund diferite, marcate de condițiile sociale, de familie și de întâmplările fiecăruia.

„Cred că este cea mai personală carte a mea. Dar puteți să ignorați că în paginile ei sunt chiar eu și să o luați ca pe mărturia unui copil oarecare dintr-o epocă despre care încă nu s-a spus totul. O mărturie literară, nu un proces-verbal. Povestește, nu consemnează”, afirmă scriitorul.

Volumul nu evită nici umorul negru, nici grotescul, nici autoironia. Unele întâmplări provoacă râsul, altele lasă cititorul cu un nod în gât, iar uneori cele două reacții se întâlnesc în aceeași pagină. „Am plâns și am râs scriind. Uneori în aceeași pagină”, mărturisește Viorel Ilișoi.

Un loc aparte în arhitectura cărții îl ocupă povestirea „Evadarea”, care reunește temele centrale ale volumului și construiește o parabolă a confruntării dintre inocența copilului și absurditatea sistemului. Este, în același timp, o poveste despre libertate, prietenie, iubire și despre cărți ca posibilitate de evadare dintr-o realitate apăsătoare.

O carte remarcată de critica literară

„Povestiri din copilărie” a atras deja atenția criticilor. Bedros Horasangian, într-o cronică publicată în revista „Observator cultural” (nr. 1328, din 1 noiembrie 2026), descrie volumul drept „un adevărat tur de forță epică”, apreciind felul în care întâmplările aparent independente se reunesc într-o construcție literară coerentă.

„Un documentar despre România reală, fără intenții de a arăta nenorocirile de care poate avea parte un om de-a lungul unei vieți […] și care se metamorfozează în mare literatură”, scrie Bedros Horasangian, concluzionând: „Pe scurt, teribilă carte! Gîndită, scrisă, povestită, trăită integral.”

La rândul său, Adrian G. Romila, într-o cronică publicată în „Dilema” pe 22 octombrie 2026, remarcă naturalețea construcției narative și echilibrul stilistic al povestirilor, care combină perspectiva candidă a copilului cu experiențe și scene de o cruzime apăsătoare. În opinia sa, volumul este „o carte care chiar se citește cu sufletul la gură”.

Pentru Tudor Neacșu, una dintre imaginile esențiale ale cărții este aceea a foamei de lume, de libertate și de cunoaștere, cărțile devenind un plan de evadare dintr-un univers închis. „Poveștile vor avea tot timpul puterea de a spulbera orice zid”, scrie acesta, surprinzând miza profundă a volumului.

Lansarea de la Galați este, astfel, prilejul unei întâlniri cu un autor care își transformă propria experiență într-o mărturie despre o epocă, dar și despre fragilitatea, rezistența și capacitatea de supraviețuire a copilului.