
În unele zone din nordul judeţului Galaţi a început să ningă de dimineaţă. Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă.
”În prezent, se desfăşoară acţiuni pentru îndepărtarea zăpezii si combaterea alunecuşului pe drumurile principale din comunele Poiana şi Buciumeni, intervenindu-se cu autospeciale dotate cu lamă, sărăriţe şi material antiderapant, pe DJ 252 şi DJ 252I. Utilajele sunt active şi intervin în zonele unde situaţia o impune”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, care îi îndeamnă pe şoferi să conducă cu maximă prudenţă.






