
Numele acestui cleric de 56 de ani circula de mult timp ca un potenţial succesor al lui Ali Khamenei, chiar dacă acesta din urmă negase un astfel de scenariu în 2024, în contextul în care Revoluţia Islamică a pus capăt secolelor de monarhie ereditară în 1979.
Născut pe 8 septembrie 1969, în oraşul sfânt Mashhad (est), Mojtaba Khamenei este unul dintre cei şase copii ai fostului lider suprem – ucis pe 28 februarie la vârsta de 86 de ani, după mai bine de trei decenii în fruntea statului – şi a fost singurul care deţinea o poziţie publică, deşi nu avea o funcţie oficială.
Datorită discreţiei sale, adevărata sa influenţă a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de ani de zile în rândul populaţiei iraniene şi în cercurile diplomatice.
Purtând o barbă grizonată şi turbanul negru al ”sayyezilor” (descendenţii profetului Mahomed), acesta a fost prezentat de unii drept adevăratul şef, acţionând în culisele biroului tatălui său, în inima puterii din Iran.
Este considerat apropiat de conservatori, în special datorită legăturilor sale cu Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC), armata ideologică a Republicii Islamice. Această relaţie datează din timpul serviciului său într-o unitate de luptă la sfârşitul lungului război Iran-Irak (1980-1988).
Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu va accepta ca fiul lui Khamenei să preia funcţia.
Conform unei anchete realizate de Bloomberg, Mojtaba Khamenei a acumulat o avere considerabilă prin construirea unei vaste reţele de companii-fantomă în străinătate.
Pe plan religios, a studiat teologia în oraşul sfânt Qom, la sud de Teheran, unde a şi predat.
A obţinut rangul de Hojatoleslam, un titlu acordat clericilor de nivel mediu, sub cel de Ayatollah, deţinut de tatăl său şi de Ruhollah Khomeini.
În august 2022, o instituţie media asociată cu seminarul din Qom a început să se refere la Mojtaba Khamenei cu titlul de ”ayatollah”, acordat doar clericilor reprezentanţi ai şiismului duodeciman.
Soţia sa, Zahra Haddad-Adel, fiica unui fost preşedinte al parlamentului, a fost, de asemenea, omorâtă în atacurile aeriene americano-israeliene care i-au ucis pe Ali Khamenei şi pe soţia sa, potrivit autorităţilor iraniene.
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat miercuri că orice succesor al lui Ali Khamenei va deveni o ”ţintă”, mai scrie AFP citat de AGERPRES.
Foto: X/ AFP News Agency

Pingback: Ursula von der Leyen: Repercusiunile războiului se fac deja simţite în Europa - Monitorul de Galati