Reprezentanţii asociaţiei Acţiunea 2012 Galaţi au primit autorizaţie din partea Primăriei Galaţi pentru amplasarea până pe data de 20 iulie a două corturi, unul în zona Carrefour din Micro 19
Reprezentanţii asociaţiei Acţiunea 2012 Galaţi au primit autorizaţie din partea Primăriei Galaţi pentru amplasarea până pe data de 20 iulie a două corturi, unul în zona Carrefour din Micro 19
Galaţiul va fi vineri gazda Turului Ciclist al României , care va ajunge în oraş în jurul orei 15, cicliştii parcurgând traseul Drumul de Centură – Prelungirea Brăilei – Cloşca
Organizaţia muncipală a PDL Galaţi a intrat de câteva zile în focul alegerilor, primul pas care a fost făcut în acest sens fiind cel legat de organizarea alegerilor la nivel
Consilierul local Gheorghe Bugeag a fost iniţiatorul a 9 proiecte de hotărâre de Consiliu Local care au fost aprobate în cadrul şedinţei care a avut loc joi, numărul reprezentând un
Circulaţia auto pe strada Brăilei, pe banda din faţa complexului Potcoava de Aur, se va desfăşura cu dificultate încă 2 săptămâni, deoarece lucrările de înlocuire a conductei de apă care
15 firme de construcţii din judeţul Galaţi s-au aflat recent în atenţia specială a inspectorilor de muncă gălăţeni, care au desfăşurat controale în cadrul campaniei naţionale privind identificarea şi combaterea
Ca şi în verile trecute, gălăţenii vor fi nevoiţi să se spele cu apă rece sau sau să încălzească apă, ca urmare a demarării programului de reparaţii care este efectuat
Începând cu data de 1 iulie, cuantumul salariului minim brut pe economie va fi de 800 de lei, cu 50 de lei mai mult faţă de actualul cuantum al acestuia.
Senatorul PNL Paul Ichim a realizat un scurt bilanţ al activităţii depuse în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2013. Într-un comunicat de presă remis de senatorul liberal se arată că
Din cei 25.000 de gălăţeni cu vârsta de peste 65 de ani doar 1.000 au optat pentru un abonament gratuit pe o linie de transport în comun până la sfârşitul