ALDE şi-a definitivit listele de candidaţi la alegerile parlamentare, pe primul loc pentru Camera Deputaţilor aflându-se liderul organizaţiei, Eugen Durbacă, iar pe primul loc pentru Senat aflându-se preşedintele executiv al
ALDE şi-a definitivit listele de candidaţi la alegerile parlamentare, pe primul loc pentru Camera Deputaţilor aflându-se liderul organizaţiei, Eugen Durbacă, iar pe primul loc pentru Senat aflându-se preşedintele executiv al
Patru din cele mai afectate de inundaţii comune din judeţul Galaţi au primit bani de la bugetul Consiliului Judeţean Galaţi, sumele urmând să fie folosite de autorităţile locale pentru a
Potrivit unui raport al APDM Galaţi, pe primele nouă luni ale acestui an s-a înregistrat o creştere a traficului portuar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, potrivit datelor
“Oamenii nu mai au nimic, de la furculiţe şi farfurii până la mobilă, nu mai au absolut nimic! Acolo unde apa a intrat în case a luat totul. Le-am dat
De vineri şi până duminică, la Galaţi se desfăşoară a doua ediţie a evenimentului „Orizonturi deschise”, organizat de Asociaţia „ADS 82 – O şansă pentru mai bine”, asociaţie al cărei
Deşi tarabele din pieţe sunt pline de roadele toamnei, prea puţini sunt cumpărătorii care să le cumpere. “Preţurile sunt mai mari decât anul trecut, e adevărat, dar a fost secetă
În perioada 5-6 octombrie, la Galaţi are loc cea de-a cincea ediţie a Conferinţei Internaţionale a Clusterelor din România, care se va deschide cu o conferinţă internaţională denumită “Clusterele, vectori
Centrul de Zi pentru Copii “Sf. Spiridon” din Galaţi a primit, luni, vizita unui oaspete neobişnuit – Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a Românie. Aceasta a ţinut să vină
Locuitorii a 20 de blocuri, dar şi cei de la Şcoala Generală nr. 12, agenţii economici din Piaţa din Micro 14 şi punctul termic SC 72 nu vor primi, joi,
Deşi ne aflăm la început de an universitar, există 51 de studenţi care tocmai ce şi-au finalizat studiile la Galaţi. Nu este vorba despre vreun curs atipic al Universităţii Dunărea