Dacă aleşii locali îşi vor da votul în următoarea şedinţă de Consiliu Local, începând din toamnă, elevii Colegiului Naţional Al. Ioan Cuza ar putea învăţa… la Facultatea de Chimie, părăsind
Dacă aleşii locali îşi vor da votul în următoarea şedinţă de Consiliu Local, începând din toamnă, elevii Colegiului Naţional Al. Ioan Cuza ar putea învăţa… la Facultatea de Chimie, părăsind
În această săptămână, Consiliul Local Galaţi ar putea să se întrunească în şedinţă extraordinară sau de îndată pentru a aproba forma unui protocol de colaborare între Primărie, Consiliul Local, Electrocentrale
Până cel târziu la jumătatea lunii iunie, 35 de fermieri gălăţeni vor primi peste 500.000 de lei de la Guvern, ajutoare de minimis, acordate conform HG 293/2015. Potrivit directorului Direcţiei
Hoţii din Galaţi au găsit o nouă afacere, care pare profitabilă, dacă este să raportăm la numărul mare de furturi înregistrate în ultimele zile în oraş. În ultimele zile, au
Circa 300 de gălăţeni au participat, miercuri după amiază, la un protest organizat de Cartel Alfa, pentru a trage astfel un semnal de alarmă asupra faptului că Galaţiul nu mai
După ce, săptămâna trecută, sute de foşti angajaţi Apaterm au protestat, în tăcere, timp de două zile, situaţia lor a fost discutată în cadrul şedinţei Consiliului Local, întrunit la finele
Legislativul a modificat prevederile privind colectarea selectivă a deşeurilor electrice şi electronice, dar nu doar în privinţa sancţiunilor aplicabile celor care lasă pe domeniul public aparate electrocasnice defecte. Astfel, în
În ciuda faptului că Galaţiul este un oraş aflat între trei ape – Siret, Prut şi Dunăre – locurile de agrement administrate de administraţia publică locală şi în care gălăţenii
Deşi nu toate cele trei zile ale minivacanţei de 1 Mai au fost însorite, în Pădurea Gârboavele au venit nu mai puţin de 2.300 de gălăţeni să se distreze la
Miercuri după amiază, în părculeţul de lângă Primăria Galaţi s-au adunat peste 100 de gălăţeni, foşti salariaţi ai Apaterm, oameni care s-au trezit în şomaj după ce au lucrat 15-20






