Gălățeanca Andreea BLD a vorbit pentru prima dată despre fosta relație, după ce băiatul cu care a locuit timp de șase luni a început un scandal împotriva ei, acuzând-o de
Gălățeanca Andreea BLD a vorbit pentru prima dată despre fosta relație, după ce băiatul cu care a locuit timp de șase luni a început un scandal împotriva ei, acuzând-o de
Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă ar putea fi oprită în următoarele 48 de ore, în contextul scăderii accentuate a debitului Dunării. Nivelul fluviului a ajuns la un prag care,
Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală au introdus noi reguli privind transportul în România al produselor accizabile cumpărate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene de către
Un exercițiu pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, denumit MOBEX NT-SV-BT-26, se va desfășura în perioada 14-18 septembrie în județele Neamț, Suceava și Botoșani. Rezerviștii cu
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat și reținut un cetățean moldovean, căutat de autoritățile din Germania într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de furt. Incidentul
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în cazul unei femei, cetățean al Republicii Moldova, după ce aceasta a prezentat la control un document
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere între Konica Minolta Business Solutions Romania SRL, General Systems SRL și General Systems & Distribution SRL, pe piața comercializării echipamentelor
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani efectuează cercetări după ce au depistat un bărbat care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat. Incidentul
Verile din ce în ce mai fierbinți din Europa nu aduc doar temperaturi record, ci și riscuri suplimentare pentru sănătate. Apele tot mai calde, în special cele de coastă sau
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din