În perioada guvernării Tăriceanu au fost puse bazele măririi infrastructurii sanitare româneşti, ce prevedea apariţia unor spitale regionale (8) şi judeţene (11). Liberalii au decis să contracteze un credit în
În perioada guvernării Tăriceanu au fost puse bazele măririi infrastructurii sanitare româneşti, ce prevedea apariţia unor spitale regionale (8) şi judeţene (11). Liberalii au decis să contracteze un credit în
Peste 100 de persoane au stat şi trei-patru ore la coadă ca să prindă abonamente pentru noul sezon la meciurile Oţelului Galaţi. Asta după ce, anul trecut, oficialităţile se rugau
„Meseria” de consilier local a devenit tot mai periculoasă în ultimul timp, iar acest lucru nu este doar o presupunere, ci o realitate, semnalată chiar de către unul dintre consilierii
Tot mai des putem observa tineri teribilişti, care conduc autoturisme scumpe, şi nu de puţine ori suntem martorii unor scene de trafic care ne-au determinat să îi apreciem pe acei
Este deja tradiţie sau obişnuinţă, ca la două- trei săptămâni, gălăţenii să se poată răsfăţa cu bunătăţi ale producătorilor din diverse zone ale ţării. Şi pentru sfârşitul de săptămână ce
Conform votului acordat de către consilierii judeţeni, au survenit modificări în privinţa transportului judeţean de persoane. Câteva trasee au fost cesionate (de către SC Dumony SRL) unei alte firme (SC
La mai bine de o lună de la apariţia legii care reglementează folosirea de către angajatori a muncii zilierilor, acest lucru poate în sfârşit pus în practică. Şi asta după
Se pare că funcţia de purtător de cuvânt a administraţiei publice locale tecucene este pe punctul de a se dizolva, ţinând cont de „perturbările” din ultimul timp. Până în luna
Spitalul clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” va beneficia de o investiţie ce include 154 de panouri solare plane şi două boilere de 5.000 litri, ce vor asigura apa caldă
Viceprimarul social democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat ieri că, în urma licitaţiei organizate săptămâna trecută, BRD a ocupat prima poziţie în competiţia bancară pentru acordarea unui credit muncipalitatii






