Am vrut să mă adaug campaniei “Niciodată singur – prietenii vârstnicilor” mă simt undeva, aproape de ei, nu biologic, ci ca om ce traieşte aici, în Galaţi. Am primit un
Am vrut să mă adaug campaniei “Niciodată singur – prietenii vârstnicilor” mă simt undeva, aproape de ei, nu biologic, ci ca om ce traieşte aici, în Galaţi. Am primit un
Ne-am obişnuit să ne plângem că suntem săraci, că treaba nu merge în ţară şi că ne fură politicienii şi multinaţionalele, dar ne plângem şi doar atât. Atunci când vine
A venit vara şi toată faleza şi-a deschis porţile. Frumos, nu? NU! Frumos ar fi fost să şi vedem terasele şi tot ce ne mai propune faleza pentru a ne
Meseria de jurnalist este interesantă, dar, după 18 ani de presă, pot spune că acest domeniu se degradează constant. Până şi pe mine, ca devorator de informaţii, puţine texte de
Deşi, iniţial, ne-am speriat, alarmat şi am judecat în masă decizia Primăriei de a majora costul biletelor Transurb, se pare că în cele din urmă ne-am conformat şi am acceptat
Zilele trecute, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Uzina 2 de apă Galaţi şi-a deschis porţile, aşa că, alături de un grup de elevi din clasele primare din Galaţi, am
Am participat, joi, la ”marele” eveniment INVEST IN ROMANIA, care a avut ca scop declarat promovarea oportunităţilor Galaţiului pentru atragerea mult doriţilor investitori, dar şi crearea unor canale de promovare
Un clasic încă în viaţă ne spunea – pe vremea când era ministru al Transporturilor sau primar general… nu mai ştiu exact – că „iarna nu-i ca vara”, de parcă
M-am cutremurat. Nu, nu e de la cutremurul din noaptea de marţi spre miercuri. Pe care, apropo, nu l-am simţit. E primul cutremur mare pe care l-am trecut cu bine,
Am rezistat cu stoicism campaniei electorale, fără a scrie nimic. Am strâns din dinţi şi am tăcut. Vedeam şi auzeam lucruri, dar am tăcut. Las altora zbuciumul de a se






