07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nu disperaţi, se poate şi mai rău!
Nu disperaţi, se poate şi mai rău!

Meseria de jurnalist este interesantă, dar, după 18 ani de presă, pot spune că acest domeniu se degradează constant. Până şi pe mine, ca devorator de informaţii, puţine texte de presă mă mai captivează într-atât încât să citesc cu nesaţ, practic să „savurez” un material, cap-coadă, ba chiar să revin asupra unor paragrafe. Iar când se întâmplă asta, de regulă e vorba de un subiect serios... Ei, uite că mi s-a întâmplat şi cu un subiect care, la prima vedere, pare extrem de neserios, ceva gen can-can. Dar numai la prima vedere...
Titlul materialului de care vorbesc este de pe agentia de presă Agerpres şi sună aşa: „Spania nu dispune de protocoale în cazul unei apocalipse zombi”. Am râs, normal... Şi întrebarea pe care mi-am pus-o imediat este: dar România are?! Nu râdeţi! Treaba e serioasă! Sau... mă rog... a pornit de la o treabă serioasă. În speţă, un senator spaniol, deranjat de răspunsurile în doi peri ale guvernanţilor la întrebările adresate de parlamentarii opoziţiei, a pus guvernului o întrebare ironică, referitoare la planurile pe care le are în vedere în faţa unei posibile apocalipse zombi. Întrebarea scrisă, deşi anormală, a fost admisă pentru a fi procesată şi executivul spaniol a dat şi un răspuns. De această dată, răspunsul nu a fost în doi peri, nici măcar ironic, la fel ca întrebarea, ci documentat şi explicat ca la carte. Consilierii guvernului însărcinaţi cu redactarea răspunsului au recurs la dicţionarul Academiei Regale pentru a căuta definiţiile cuvintelor „apocalipsă” şi „zombi” iar în ambele cazuri au găsit câte două definiţii. Mai întâi, apocalipsa este definită ca „sfârşitul lumii”, iar executivul spaniol a răspuns că în acest caz nu merită efortul să mai facă planuri, căci „puţine lucruri se mai pot face odată ce se ajunge în acest moment”, în timp ce, în cazul definirii apocalipsei drept „o situaţie catastrofală”, guvernul spune că are deja planuri de urgenţă elaborate de forţele de securitate şi de protecţie civilă. Răspuns la obiect, nu-i aşa?! Dar staţi să vedeţi cum s-au complicat lucrurile atunci când s-a căutat în dicţionar cuvântul „zombi”. Guvernul spaniol a fost nevoit să recunoască faptul că nu are planuri specifice pentru a răspunde unei situaţii de alertă provocată de „oameni înviaţi din morţi cu ajutorul vrăjilor cu scopul de a fi manipulaţi”, deorece nu crede că aşa ceva este posibil, iar răspunsul său a fost că există o „slabă probabilitate să se producă o astfel de circumstanţă pornind de la astfel de premise”. Oooo! Dar ce cuvinte pompoase pentru o imbecilitate! Dar staţi să vedeţi cât de serios a fost răspunsul guvernului spaniol în momentul în care a vorbit de cea de-a doua accepţiune pe care o dă dicţionarul Academiei Regale termenului de „zombi”, cea de „ameţit, persoană cu capul în nori, care se comportă ca un automat, face totul mecanic”! Ei bine, pentru aceşti zombi, guvernul are la dispoziţie planurile generale de urgenţă ale administraţiilor publice... dar îşi exprimă îndoiala că un grup de „ameţiţi” ar putea ajunge vreodată să provoace o situaţie de apocalipsă, „indiferent de cât de mulţi ar fi”.
Răspunsul guvernului l-a enervat pe senatorul Mulet, cel care adresase întrebarea buclucaşă, care a concluzionat că „însuşi executivul este în sine o apocalipsă zombi... o catastrofă umană provocată de ameţiţi sau de automate care fac totul mecanic”.
Aşa ceva... mai rar! Şi noi ne plângem de vocabularul colorat al doctorului Bacalbaşa, de iniţiativele hilare ale lui Cernea, de discursurile cu precipitaţii ale lui Vadim (Dumnezeu să-l aibă în pază, că deja începe să ne lipsească...), de scălâmbăielile de oier ajuns boier ale lui Becali... Nu suntem nici mai răi nici mai buni ca alţii, staţi liniştiţi! Fiecare cu armata lui de saltimbanci...


Articole înrudite