Am vrut să mă adaug campaniei "Niciodată singur - prietenii vârstnicilor" mă simt undeva, aproape de ei, nu biologic, ci ca om ce traieşte aici, în Galaţi. Am primit un formular de înscriere... am rezonat fericită şi l-am completat...O!... era doar pentru vârstnicii din Bucureşti, mi-a spus la telefon o tânără cu voce de miere. În Galaţi, se pare că nu avem vârstnici - oare? La fel am făcut şi pentru "Telefonul Vârstnicului"... voiam să fiu voluntar... O! Era, iar, doar pentru Bucureşti... se pare că în ţara asta nu există vârstnici decât în Bucureşti... Şi vă întreb pe voi, oameni buni şi candizi din Galaţi... chiar sunteţi cu toţii tineri? Merg pe stradă, în autobuz, la piaţă şi văd doar pensionari grijulii, spitalele sunt pline de oameni tăcuţi, bolnavi şi neputincioşi... ce înseamnă asta? Că ai noştrii nu au nevoie de aşa grijă? Sau poate ai noştri edili şi ale noastre organizaţii locale - umanitare - au timp să se promoveze doar de sărbători? Poate nu ştiu eu sau poate chiar avem nevoie să ne împăunăm că facem şi dregem doar atunci când sunt alegeri... Oamenii îmbătrânesc şi au nevoie de cuvânt şi grijă în fiecare zi. Hei, aleşilor, minunat votaţi, care aduceţi de sărbători să ne cânte x şi y... şi să bem vin fiert şi să spargem seminţe, învăţaţi să gândiţi că viaţa se întâmplă şi în octombrie, martie, iunie... şi dacă mă îndârjesc să vă dau exemple întâlnite pe stradă - nu la coafor - va suna trist şi în urechile voastre ca şi în ale celor mii de anonimi parăsiţi de copiii plecaţi în alte ţări ca să ducă şi să aducă în Galaţi, o viaţă mai bună. Trist, dar adevarat.
