În videoclipul apărut mai întâi în National Enquirer şi apoi în Daily Mail, Angelina Jolie este trasă la faţă, cu cearcăne pronunţate şi vorbeşte incoerent. Potrivit Huffington Post şi The
În videoclipul apărut mai întâi în National Enquirer şi apoi în Daily Mail, Angelina Jolie este trasă la faţă, cu cearcăne pronunţate şi vorbeşte incoerent. Potrivit Huffington Post şi The
Creatorul de modă italian Giorgio Armani a împlinit vineri 80 de ani, dar nu se gândeşte câtuşi de puţin la pensionare, ci pregăteşte noi proiecte, precum realizarea vestimentaţiei fotbaliştilor de
Planeta Maimuţelor, film inspirat de romanul science-fiction „Planete des singes” al lui Pierre Boulle, a revenit pe ecrane cu un nou episod al seriei, al optulea, în care oamenii şi
Criza economică mondială începută în 2008 a pus la grea încercare multe ţări, unele, precum Grecia, fiind în pragul colapsului. Altele se confruntă cu probleme de alt gen, cum ar
Chelsea Clinton, fiica fostului preşedinte american Bill Clinton şi a fostului secretar de stat Hillary Clinton, ţine discursuri plătite, la fel ca şi părinţii ei, şi pentru fiecare intervenţie ar
Schimbările climatice ar putea reduce populaţia de circa 600.000 pinguini imperiali a Antarcticii, cu cel puţin o cincime până în anul 2100, sugerează un studiu publicat în revista Nature Climate
Prinţul Harry va împlini pe 15 septembrie 30 de ani şi, cu această ocazie, va primi cele 10 milioane de lire sterline lăsate de mama lui, prinţesa Diana, care a
Starul pop Justin Bieber a fost pus sub supraveghere doi ani după ce acesta nu a contestat acuzaţiile cu privire la un delict de vandalism, a informat într-o declaraţie procurorul
Actriţa Eva Mendes (40 de ani), care este împreună cu Ryan Gosling (33 de ani) din 2011, este însărcinată în şapte luni. Informaţia dezvăluită miercuri de site-ul revistei americane OK!
Insula Queimada Grande, aflată în largul coastelor Braziliei, este căminul celor mai periculoşi şerpi din lume, vipera aurie cu cap de lance (Bothrops insularis). Potrivit Smithsonian, pe această insulă cu






