Situaţie inedită pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi, care s-a văzut recent pusă în situaţia de a restitui 353.000 de lei către SC Ecosal. Asta după ce Finanţele a ...
După ce la mai multe termene de judecată nu s-a reuşit nici măcar să se dea citire rechizitoriului, dosarul de corupţie, în care au fost puşi sub acuzare un tecucean şi două persoane din Bra ...
Curtea de Apel Galaţi i-a pus sub control judiciar pe Mirela Ercuţă, fost administrator al unor societăţi comerciale din Brăila, în prezent director executiv al Direcţiei Relaţii Publice şi ...
Un inedit concurs a lansat zilele acestea Universitatea Danubius din Galaţi, invitând pe toţi studenţii interesaţi (şi talentaţi) să sprijine eforturile în găsirea unui imn reprezentativ al ...
Parcul CFR, situat la marginea oraşului şi care se află de ani de zile într-o stare jalnică, deşi altădată era unul dintre cele mai frumoase locuri de promenadă din Galaţi, a intrat recent ...
Primăria municipiului Galati a început distribuirea tichetelor sociale pentru Paşti, anunţă reprezentanţii municipalităţii prin intermediul unui comunicat de presă. „Până joi, 17 aprilie ...
Poliţiştii de la Fraude împreună cu inspectorii sanitar veterinari au făcut o neplăcută surpriză unor comercinaţi din pieţele gălăţene. În urma unei verificări făcute înainte de Flori ...
Peste 450 de elevi gălăţeni din clasele primare şi gimnaziale de la Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu”, Şcoala Gimnazială nr.3, Şcoala Gimnazială nr.28, Şcoala Gimnazială nr.29, Şco ...
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Galaţi, împreună cu poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al IPJ Brăila, coordonaţi d ...
Scandal în Micro 39 după ce o parte a locatarilor din două asociaţii cu datorii s-au trezit cu echipele de debranşare în faţa blocurilor. Este vorba de acţiunea de debranşare de la apa rece a ...
Conducerea societăţii de transport public local a înaintat un referat către Primăria Galaţi în care a solicitat alocarea de fonduri pentru achiziţionarea a 40 de autobuze SH, a căror valoare ...
Gălăţeanul Simion Virgil Bogdan (30 de ani), condamnat la patru ani de închisoare pentru înşelăciune, vă rămâne după gratii. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi au decis că solicita ...
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Galaţi care au urma să abă loc joi figurează şi un proiect de hotărâre privitor la amplasarea de staţii în regim special pentru transportul pub ...
Cea de a V-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Science Education in School”(Educaţie Ştiinţifică în şcoli) la care vor participa 100 de cadre didactice din învăţământul preuniver ...
Ministerul Sănătăţii a organizat o videoconferinţă cu directorii direcţiilor de sănătate publică şi cu managerii spitalelor de boli infecţioase din ţară. Problema ridică a fost încerca ...
Aproximativ 700 de persoane asistate de Cantina de Ajutor Social a Primăriei municipiului Galaţi primesc pachete cu alimente specifice sărbătorilor de Florii şi Paşti. Pentru Florii, pachetele c ...