26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Discuţii interminabile pe tema transportului siderurgiştilor
Discuţii interminabile pe tema transportului siderurgiştilor

Contractul care ar fi trebuit încheiat între ArcelorMittal Galaţi şi operatorii de transport care să asigure transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă nu a fost încă semnat, în condiţiile în care prevederile contractului anterior au expirat la data de 1 martie iar de atunci acesta a fost prelungit în fiecare lună. Principalul operator care va asigura transportul siderurgiştilor este Transurb, conducerea societăţii depunând ofertă pentru a transporta angajaţii în continuare, o solicitare fiind făcută şi de o firmă gălăţeană care a anunţat că are posibilitatea de a transporta un anumit număr de angajaţi. Potrivit declaraţiei directorului general al Transurb, Genica Totolici, contractul încheiat cu ArcelorMittal Galaţi şi ale cărui prevederi au expirat la data de 1 martie, a fost pentru a treia oară prelungit, până la sfârşitul lunii mai. Reamintim că reprezentanţii conducerii serviciului administrativ doresc să aducă anumite modificări în ceea ce priveşte transportul angajaţilor, ţinând cont de reducerile de personal care au avut loc la nivelul anumitor uzine, ceea ce ar face ca transportul angajaţilor cu mijloace de transport care ar avea ca destinaţie uzinele respective să nu mai fie rentabil deoarece numărul de angajaţi transportaţi este mai mic, însă costurile de transport ar fi fost aceleaşi. Rămâne de văzut când se va semna acest contract care a fost în premieră prelungit timp de 3 luni consecutiv. Conform prevederilor CCM-ului de la nivel de unitate, o parte din valoarea transportului siderurgiştilor este asigurată de către societate, în timp ce restul este achitat de către angajaţi. 


Articole înrudite