16 DECEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băuţi la volan, la Galaţi: Unul a intrat cu maşina în gard, altul cu tractorul în şanţ
Băuţi la volan, la Galaţi: Unul a intrat cu maşina în gard, altul cu tractorul în şanţ

Conducători auto băuţi, implicaţi în evenimente rutiere: La data de 12 decembrie 2025, în jurul orei 21:35, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 poliţie Rurală Matca, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din verificările efectuate, a reieşit că un bărbat în vârstă de 20 de ani, din comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autotursim de DJ 251, din direcţia Cudalbi către Tecuci, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum. Ajuns pe strada Ştefan cel Mare, acesta ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime omeneşti, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Tot la data de 12 decembrie a.c., la ora 21:25, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizaţi prin apel la numărul unic de urgenţă, despre faptul că în satul Ionăşeşti, comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Nicoreşti, în timp ce conducea un tractor agricol neînmatriculat/neînregistrat, de DC 69, strada Ştefan cel Mare, din aceeaşi localitate, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, intrând în şanţul de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În acest context, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, potrivit IPJ Galaţi.


Articole înrudite