
Începând cu data de 14 august 2026, la secția Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, va fi deschisă pentru public o nouă expoziție temporară intitulată „Ecosisteme naturale din România”.
România este singura țară în care se întâlnesc cinci dintre cele 11 bioregiuni existente la nivel european: pontică, stepică, alpină, continentală și panonică. Diversitatea ecosistemelor naturale asigură existența unui număr mare de specii de floră și faună sălbatică, multe dintre acestea fiind endemice pentru acest areal ori rare, vulnerabile sau periclitate.
Expoziția invită vizitatorii într-o călătorie în zona de sud-est a țării, din Delta Dunării până în pădurile de silvostepă din zona Moldovei, trecând prin Dobrogea, considerată cel mai secetos ținut din România.
Specii emblematice sau declarate monumente ale naturii spun povestea acestor medii de viață și aduc în prim-plan frumusețea și fragilitatea ecosistemelor naturale, multe dintre acestea fiind incluse în arii naturale de protecție specială.
Una dintre cele mai mari zone umede ale Europei, Delta Dunării, considerată patrimoniu mondial UNESCO și Rezervație a Biosferei, reprezintă mediul de viață pentru o biodiversitate impresionantă. Aici cuibărește cea mai mare colonie de pelicani din Europa și se află unica populație viabilă din lume de nurcă europeană, considerată cel mai rar și mai periclitat mamifer la nivel european.
Importanța naturală deosebită a ecosistemului de stepă din Dobrogea este atestată prin includerea acestor habitate specifice în peste 80 de rezervații, care cuprind specii de floră și faună protejate de legislația națională și internațională.
Ecosistemul forestier specific zonei de sud-est a României constituie un mediu de viață optim pentru conservarea unei faune caracteristice. Alături de celelalte tipuri de ecosisteme, acesta reprezintă o mărturie vie a valorii patrimoniale naturale unice a României.
Expoziția „Ecosisteme naturale din România” poate fi vizitată în perioada 14 august 2026 – decembrie 2027. (sursa stiripesurse.ro)
