24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai puţină tablă groasă produsă la Combinat
Mai puţină tablă groasă produsă la Combinat
Producerea tablei groase este asigurată începând cu data de 27 iulie doar de către Laminorul de Tablă Groasă (LTG) 2, odată cu oprirea activităţii Laminorului de Tablă Groasă 1. Dacă acesta nu poate fi un semnal îmbucurător pentru Combinat, un semn pozitiv ar putea fi investiţia care a fost făcută la LTG2, la trenul finisor. „În cadrul întâlnirii pe care sindicatele au avut-o cu directorul general al Combinatului, Bruno Ribo, ni s-a comunicat că la LTG2 s-ar fi făcut o investiţie de 1,7 milioane de euro la trenul finisor. De asemenea, directorul general ne-a mai informat că au mai fost câştigate în ultima perioadă nişte bătălii, cum ar fi cea legată de reducerea taxelor aferente certificatelor verzi, amânarea cu un an a liberalizării preţului gazelor naturale, precum şi aprobarea prelungirii termenului de exploatare al haldei de zgură”, ne-a declarat viceliderul sindicatului Solidaritatea, Dănuţ Blându. În cadrul întâlnirii, directorul general le-a mai comunicat sindicaliştilor că situaţia s-a mai îmbunătăţit, însă a scăzut preţul de vânzare al tablei groase, astfel că, deşi au mai fost reduse costurile de producţie, ceea ce este un lucru îmbucurător, unitatea tot înregistrează pierderi.

Articole înrudite