Peste 3.300 de elevi nevoiași din Galați și Brăila primesc ghiozdane complet echipate de la Arhiepiscopie

Arhiepiscopia Dunării de Jos desfășoară, în această perioadă, o amplă acțiune social-filantropică dedicată sprijinirii copiilor cu posibilități materiale reduse. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, prin programul eparhial „Hristos în școală”, 3.300 de elevi din județele Galați și Brăila primesc ajutoare la începutul anului școlar 2026-2027. Valoarea totală a proiectului se ridică la 330.000 de lei, fondurile fiind asigurate de Centrul eparhial (60%), cele 8 protoierii (10%) și parohii (30%).

În cadrul acestei inițiative tradiționale, au fost achiziționate 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare esențiale: caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci și rigle. Vineri, 28 august 2026, preoții din cadrul Protoieriei Galați au preluat de la sediul instituției și au livrat în parohii un număr de 536 de ghiozdane, destinate copiilor din comunitățile lor.

O mobilizare importantă a avut loc și în nordul județului, unde Protoieria Tecuci oferă sprijin pentru 466 de copii proveniți din medii defavorizate, orfani, din familii monoparentale sau cu părinți plecați la muncă în străinătate. Acțiunea din zona Tecuciului se desfășoară în 55 de comunități parohiale. Pe lângă ghiozdane și rechizite (inclusiv blocuri de desen și acuarele) oferite în cadrul sfintelor slujbe, parohiile tecucene acordă burse elevilor merituoși pentru prevenirea abandonului școlar și organizează activități educaționale de combatere a adicțiilor.

Ajutorul anual oferit de Biserică reprezintă o susținere reală pentru familiile numeroase sau aflate în dificultate financiară, asigurându-le celor mici resursele logistice necesare pentru un debut școlar normal și echitabil.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp