Nicolae Moldovan – muzicologul care a descifrat „perfecţiunea tainică” a lui Mozart şi Cuclin

În cadrul călătoriei culturale iniţiate de scriitorul şi jurnalistul Adi George Secară, „Fişele de dicţionar cultural-enciclopedic” se deschid asupra unei personalităţi definitorii pentru viaţa muzicală gălăţeană: muzicologul Nicolae Moldovan.

Articolul lui Adi G. Secară surprinde şi detalii simbolice – precum fotografia din 2018 în care Nicolae Moldovan poartă o cravată galbenă, trimitere subtilă la filmul Cravata galbenă, dedicat lui Sergiu Celibidache – creând punţi între marii căutători ai perfecţiunii muzicale.

O viaţă sub semnul muzicii

Născut la 11 aprilie 1943, la Braşov, Nicolae Moldovan şi-a legat destinul profesional de oraşul Galaţi. Absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, specializarea muzicologie şi compoziţie, a activat peste 25 de ani ca profesor la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, formând generaţii de elevi.

Autor a două volume de referinţă – Dimitrie Cuclin. Omul, gânditorul şi compozitorul (Ed. Alma, Galaţi, 2001) şi Opera la Mozart (Ed. Opanis, Galaţi, 2017) – Nicolae Moldovan certifică, prin rigoare şi profunzime, o adevărată pasiune pentru muzică, înţeleasă nu doar ca artă a sunetelor, ci ca formă superioară de cunoaştere culturală.

Cele două cărţi semnate de către muzicologul Nicolae Moldovan certifică o dragoste pasională pentru acest delicat domeniu al culturii, Muzica, despre care putem avea o altă înţelegere, ca profani, studiind personalităţile muzicale, chiar şi numai prin citirea unor biografii ori vizionarea unor filme dedicate acestora, filme artistice sau documentare, dacă nu cumva chiar, voluntar sau nu, hibride, precum recentul „Cravata galbenă”, un film de văzut din nenumărate motive, chiar şi pentru înţelegerea culturii cinematografice. Nu întâmplător, premonitoriu, dar păstrând proporţiile, maestrul Nicolae Moldovan ne apare într-o fotografie din 2018, cu un astfel de accesoriu vestimentar galben!

Apărute la intervale de timp care certifică seriozitatea cu care a abordat subiectele şi temele, „Dimitrie Cuclin. Omul, gânditorul şi compozitorul” (Ed. Alma, Galaţi, 2001) şi „Opera la Mozart” (Ed. Opanis, Galaţi, 2017) vor fi exemple convingătoare despre ceea ce însemna teoria şi istoria muzicală înaintea zorilor inteligenţei artificiale în muzică (şi tot ceea ce presupune complementar aceasta).

Viaţa şi cariera lui Nicolae Moldovan confirmă această pasiune: născut la 11 aprilie 1943 în Braşov, a fost contrabasist, absolvind specializarea muzicologie şi compoziţie din cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din capitala României, desfăşurându-şi activitatea didactică în cadrul liceului de arte „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, fiind în paralel şi instrumentist în orchestra simfonică a Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Cu această prestigioasă instituţie a efectuat turnee în Germania, Spania, Italia ş.a., cu alte ocazii cântând într-o formaţie camerală care a fost invitată în alte state, dar în special în Rusia, Germania şi Italia, având contracte cu RAI Uno şi alte organizaţii artistice din Bellagio şi Venezia.

S-ar putea spune că operele lui Mozart au fost marea sa obsesie, pasiune, aproape toată viaţa studiind, ascultând, cântând, şi iar studiind ansamblul acestor opere, chiar dacă prima sa carte a fost dedicată unui intelectual român, legat de Galaţi, muzician de geniu, dar care a avut marele ghinion să fie victimă a Istoriei, mai exact ale crimelor regimului comunist. Este vorba de Dimitrie Cuclin, muzician, teoretician, compozitor, scriitor, traducător din engleză, filosof.

Pentru eforturile dedicate operelor lui Mozart, se poate parafraza ceea ce spunea Jerzy Grotowski despre teatru:

„De ce ne interesează”… operele, ca gen muzical, creaţie atât de aparte şi atât de dificilă când este vorba să fie transpusă pe scenă? „Pentru a ne depăşi frontierele, pentru a merge dincolo de limitele noastre, pentru a umple golul din noi – pentru a ne împlini. Nu este o condiţie, ci un proces în cursul căruia ceea ce este întunecat în noi devine treptat transparent. În această luptă cu propriul adevăr al fiecăruia, în acest efort de a smulge masca vieţii”… operele lui Mozart i-au fost întotdeauna lui Nicolae Moldovan „un fel de provocare”!

În prefaţa cărţii, prof. univ. dr. Gabriel Bulancea a scris:

„Muzica lui Mozart i-a fost întotdeauna familiară, după cum o mărturiseşte chiar domnia sa, şi în special creaţia de operă. De aici provine acest demers exegetic, focalizat, spre deosebire de alte iniţiative, numai asupra genului operei. Mozart a strălucit în toate genurile muzicale, dar mai cu seamă atunci când a abordat spectacolul scenic, ce presupunea împletirea diverselor forme de manifestare artistică. Clasicismul său răzbate din întâietatea pe care o acordă muzicii faţă de celelalte arte, idealul estetic al acestuia supravieţuind cel mai bine în cadrul formelor pure, intrinseci artei muzicale. Contopirea muzicii cu drama literară a generat miracolul idealizării personajelor care, deşi participă la acţiune asemenea unor personaje veridice, ele sunt obnubilate de aura unei muzici care se revarsă asupra lor asemenea unor filoane de frumuseţe paradisiac. Şi astfel, antrenaţi în şi de miracolul artei, devenim mai profunzi, mai buni, mai umani…”

Măiestria profesorului Moldovan, care să nu uităm că decenii la rând a fost unul dintre apreciaţii profesori de muzică de la noi, constă tocmai în această descifrare a misterului demn de grandoare din operele lui Amadeus!

Totuşi, din totalul celor 21 de opere, dintre care trei au fost neterminate, se opreşte în amănunt doar la Mitridate, re di Ponto, 1770, Lucio Silla, 1772, La finta giardiniera, 1775, paradoxal chiar şi la pierduta Alexandru cel Mare şi Roxana, căruia îi rezervă câteva rânduri, Idomeneo, regele Cretei, 1781, La clemenza di Tito, 1791, neputând lipsi capodoperele Die Entführung aus dem Serail, Răpirea din Serai, 1782, Le nozze di Figaro, 1786, Il dissoluto punito ossia il Don Giovanni, 1786, Cosi fan tutte ossia La scuola degli amanti, 1790, şi Flautul fermecat, Die Zauberflöte, 1791.

Cuvintele cercetătorului pot fi exemplare, apropo de setea pentru perfecţiune înrudită cu a lui Sergiu Celibidache, putându-se cita următoarele:

„Muzica lui Mozart poate părea graţioasă, drăguţă, facilă, simplistă dar niciodată simplă. Ingredientul care i-a asigurat nemurirea este fără nici o urmă de îndoială perfecţiunea. Este vorba de acea perfecţiune clasică la care elanul constructiv nu se mai simte, canonul este ascuns de ţesătura sunetelor, urzeala opusului muzical nu frânge sclipirea elanul creator iar paşii algoritmici se transformă într-o plămădeală tainică.”

Acest portret cultural face parte din proiectul de recuperare a memoriei valorilor gălăţene realizat de Adi G. Secară, căruia îi adresăm mulţumiri pentru consecvenţă şi rigoare jurnalistică.

Articole similare: Galaţiul Multicultural: Un dialog cu Gülten Abdula Nazare, „Trandafirul de Aur” al comunităţii turce