Tot mai mulţi spanioli îşi scot banii din bănci şi pleacă din Spania de teamă că criza va continua să se agraveze, astfel că retragerile au atins în iulie nivelul record de 75 de miliarde d ...
Un euro din patru produşi anul trecut în Italia provine din circuitul ilegal al economiei italiene - reiese din datele publicate de EURISPES, prestigiosul institut de studii politice, economice şi ...
Iarna aduce etichete noi pentru alimentele din magazine, conform unor prevederi europene. Producătorii români şi cei din statele din Uniunea Europeană vor fi obligaţi să comercializeze produse p ...
Zona euro a înregistrat o contracţie a activităţii economice de 0,2% în al doilea trimestru al acestui an, după ce în primul trimestru activitatea economică a stagnat, a informat joi Oficiul e ...
Produsul Intern Brut al României estimat pentru primul semestru din 2012 a fost de 248,592 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă din 20 ...
Solicitările FMI şi Comisiei Europene (CE) în schimbul unui acord de sprijin financiar sunt atât de dure, încât reprezintă un preţ prea mare de plătit pentru Ungaria, a declarat premierul ung ...
Zona euro se va menţine în actuala compoziţie până la sfârşitul anului, Spania va cere ajutor extern în următoarele 12 luni, iar Italia va reuşi să evite această soartă, potrivit unui son ...
Grecia nu mai poate conta pe indulgenţa creditorilor. Organizaţiile internaţionale care o ajută semnalează deja înăsprirea condiţiilor de acordare de noi credite.
Din scurgerile de informaţi ...
Crescătorii de animale din zonele defavorizate pot depune cererea de plată pentru obţinerea ajutorului specific pe 2012, până la data de 21 septembrie, a anunţat marţi Agenţia de Plăţi şi I ...
Producţia industrială, serie brută, a crescut în primele şapte luni ale acestui an cu 0,6% comparativ cu cea din perioada similară a anului trecut, şi cu 1,1% serie ajustată în funcţie de nu ...
Cartofii şi fasolea boabe şi alte leguminoase s-au scumpit cel mai mult în luna august, cu 9,38%, respectiv 8,59%, faţă de luna anterioară, în timp ce fructele proaspete au fost singurele produ ...
Franţa face presiuni asupra Spaniei pentru a determina guvernul de la Madrid, condus de premierul Mariano Rajoy, să ceară ajutor financiar de la Uniunea Europeană şi să lase deoparte îngrijoră ...
Agitaţia de pe pieţele financiare provocată de criza europeană a datoriilor ar putea dura încă doi ani, a declarat ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble, în timp ce liderii G8 se preg ...
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri proiectul legislativ pentru implementarea unui sistem unic de supraveghere bancară în zona euro, care extinde semnificativ prerogativele Băncii Centrale ...
Rată anuală a inflaţiei în august 2012 a urcat în Uniunea Europeană la 2,7% (de la 2,5% în iulie) şi în zona euro a urcat la 2,6%, de la 2,4% în iulie, conform datelor revizuite publicate vi ...
PayOut Payroll & Outsourcing, companie specializată în oferirea de servicii de externalizare a calculului salarial şi administrării de personal, a efectuat împreună cu partenerul său, Zucch ...