Acum 5 ani lua naştere oficial criza mondială. În dimineaţa zilei de 9 august 2007 banca franceză BNP Paribas îşi suspenda tranzacţiile cu trei din fondurile sale care aveau părţi în nişte aşa-zise "subprimes" americane. Creditele imobiliare toxice aveau să devină repede celebre, fiind la originea declanşării celei mai grave crize economico-financiare din ultimii 80 de ani. Intervenţia băncilor centrale din lumea întreagă pentru a injecta capital - 330 de miliarde de dolari în doar câteva zile după data de 9 august - şi a evita paralizia pieţelor interbancare nu va pune capăt degringoladei decât parţial. Criza bancară, devenită una economică, este departe de a fi terminată 5 ani mai târziu.
Punctul de pornire: SUA
Epicentrul crizei a fost America, unde iresponsabilitatea băncilor - la originea celebrelor "subprimes" - va fi luni de zile arătată cu degetul după acea zi de august 2007. Punctul culminant al crizei bancare va fi atins, de altfel, în septembrie 2008, când una dintre cele mai respectate bănci de pe Wall Street, Lehman Brothers, este lăsată să dea faliment. Sistemul bancar mondial va fi totuşi salvat graţie ajutorului masiv adus de diversele state, în particular şi mulţumită mobilizării grupului G20. Summit-urile acestor 20 de principale economii din lume au încercat, mai ales la începutul crizei, să propună ambiţioase reforme ale guvernantei mondiale pentru a refonda capitalismul. Întâlnirile succesive de la Washington, Londra, Pittsburgh, Toronto, Seul şi Cannes, anul trecut, vor da tot mai puţine rezultate concrete.
A urmat Europa
Odată trecută marea frică, interesele particulare au revenit în joc: disensiunile între ţările capitaliste, incapacitatea europenilor de a-şi rezolva problema datoriilor, supralicitarea statelor emergente, nimic din toate acestea nu a ajutat la găsirea unui numitor comun, ba dimpotrivă. Discuţiile devin tot mai interminabile iar rezultatele lipsesc. Între timp, criza acelor "subprimes" se va transforma treptat într-una tot mai acută a datoriilor suverane, iar în acest caz epicentrul nu se va mai afla de partea cealaltă a Atlanticului, ci aici, pe bătrânul continent, în Europa monedei unice, unde programele de cheltuieli publice pentru a evita recesiunea mondială au fragilizat economiile ţărilor industrializate. Amploarea crizie declanşată în urmă cu 5 ani a obligat instituţiile financiare să-şi regândească strategia de intervenţie, exemplul cel mai concret fiind astăzi Banca Centrală Europeană, de care se agaţă toată lumea şi care a căpătat un rol inconturnabil, scriu cei de RFI România.
Toată lumea a înţeles că instituţia cu sediul la Frankfurt este singura în măsură să sprijine şi să salveze zona euro. Cu toate acestea, criza datoriilor a scos în evidenţă faliile, slăbiciunile monedei unice europene. Lipsa de competitivitate a ţărilor din sudul Europei, datoriile publice enorme ale unora dintre actori şi regulile bancare, limitate la nivel naţional, sunt în opinia specialiştilor cei trei factori care diminuează forţa monedei euro.
Au căzut „capete”
Consecinţe spectaculoase ale crizei economice mondiale s-au remarcat şi pe scenele politice ale diverselor ţări. Partide sau lideri la putere în această perioadă au fost măturaţi: Gordon Brown, Geoges Papandreou, Silvio Berlusconi, José Luis Zapatero şi Nicolas Sarkozy nu au scăpat de verdictul alegătorilor. Criza continuă să afecteze şi azi mai toate statele, e deci departe de a fi terminate, iar întrebările persistă. În particular, ne spune editorialistul de la Les Echos, cea referitoare la fiabilitatea lumii capitaliste aşa cum s-a dezvoltat ea din anii 80 şi până acum. O certitudine se impune aici şi anume că o anumită formă de globalizare fără nicio regulă nu poate exista. Cei care cred că statele sunt inutile ba uneori chiar nocive s-au înşelat.
Şi criza continuă
Ani mai târziu, după acel 9 august 2007, criza continuă mai peste tot: în SUA relansarea serioasă se lăsă aşteptată, americanii descoperă şomajul de lungă durată, iar în Franţa se anticipează deja o nouă recesiune după cea din 2009.
Banca Franţei este cea care trage semnalul, face previziuni sumbre şi spune că după un al doilea trimestru cu creştere negativă economia franceză va da înapoi şi în trimestrul al treilea. Două trimestre la rând cu creştere negativă, egal recesiune - scenariul este prost pentru guvernul socialist de la Paris, iar pentru francezi el se aseamănă cu cel din 2009, ultima dată când Franţa fusese în recesiune. Fireşte, dacă ipoteza Băncii Franţei se confirmă, ţara nu ar fi singura din Europa în această situaţie, Europa unde unele ţări - cum ar fi Spania şi Italia - se afundă încă de multă vreme în recesiune.
Diminuarea activităţii industriale - în particular în sectorul auto şi al textilor - cât şi proastele cifre ale comerţului exterior explică în parte aceste previziuni ale băncii Franţei. Previziuni contrazise de Institutul naţional de statistici, care el spune că Franţa va scăpa în această vară de recesiune. Oricare ar fi însă rezultatul final, indicatorii nu sunt buni, iar presiunea asupra Guvernului se va accentua odată cu debutul discuţiilor la toamnă referitoare la bugetul pe 2013.
