31 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Carnagiu pe DN 26
Carnagiu pe DN 26

Cel mai grav accident al acestui an de pe şoselele gălăţene a avut loc în nopatea de vineri spre sâmbătă pe DN 26, între Galaţi şi Vânători. O dubă cu volan pe dreapta şi numere străine, în care se aflau nu mai puţin de 9 persoane, a intrat în plin într-un TIR parcat, apoi a fost strivită între acesta şi gardul aerodromului. Trei dintre tineri au murit pe loc, fiind aruncaţi din maşina ce nu avea scaune în spate, iar alţi şase au fost răniţi. Cel mai probabil şoferul ar fi adormit la volan, altfel nu se explică de ce nu există nici urme de franare din momentul în care maşina a ieşit de pe carosabil. S-a intervenit cu şapte ambulanţe, echipaje SMURD şi descarcerare.

„”A fost o intervenţie complexă, coordonată de medicul SMURD de gardă. Trei persoane prezentau leziuni incompatibile cu viaţa iar alte şase au fost transportate la spital. În acest moment, pentru niciunul dintre răniţi nu se pune problema de risc vital. Doi au fost duşi deja pe secţia de neurochirurgie, unul dintre ei fiind chiar şoferul, iar unul, la secţia de ortopedie. Restul, cel mai probabil, vor rămâne pe secţia de chirurgie generală. Răniţii erau ieşiţi sau aruncaţi din maşină, toţi erau pe marginea drumului”, a explicat medicul Angel Trifan, coordonator UPU-SMURD. 

La spital a ajuns şi fratele unuia dintre decedaţi, care aproape că a leşinat la locul accidentului.

„Am auzit o bubuitură şi apoi a venit un tip, era rănit, mi-a cerut o cârpă să se şteargă şi am sunat la 112. Am venit să văd despre ce este vorba. Unul dintre pasageri era prins sub maşină. Am încercat să-l scoatem, dar nu am putut ridica maşina, era prea grea. Nu ştiu cum a ajuns în gard. Erau nouă inşi în maşină. O variantă ar fi că a adormit la volan”, a spus Ionel Dogărescu, maistru de avaţie, cel care a  sunat la 112.  

Şoferul nu era băut şi a supravieţuit accidentului. Se pare că aducea, cel mai probabil la ocazie, nişte tineri de la Vânători la Galaţi. 

„Din primele cercetări, se pare că un bărbat de 31 de ani a condus o autoutilitară pe DN26, iar la kilometrul 7 a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a rulat circa 50 de metri pe acostament iar apoi a intrat în coliziune cu un autotren parcat în afara părţii carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ”, a declarat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi. Se continuă cercetările în acest caz. 


Articole înrudite