Sala senatului universităţii „Dunărea de Jos” era ieri din nou plină. Participanţii înfruntaseră canicula pentru a participa la festivitatea de decernare a titlului Doctor Honoris Causa lui Virgil Tănase.
Virgil Tănase a deschis ochii în această lume pe 16 iulie 1945, la Galaţi. Tot aici a făcut primii paşi pe tărâmul scriiturii. Peste ani, cariera sa îl aduce în postura de profesor de istoria artei şi a spectacolelor la Institutul Internaţional de Imagine şi Sunet din Paris. În acest moment gălăţeanul este o personalitate emblematică a diasporei româneşti din spaţiul cultural francez, cu o activitate publicistică şi profesională de excepţie: prozator, dramaturg, regizor, ziarist şi profesor în cadrul unor instituţii prestigioase din Franţa. Virgil Tănase este doctor în sociologie şi în semiologia artelor şi literelor, laureat al Premiului de Literatură al Uniunii Latine (2004) şi al Premiului de Dramaturgie al Academiei Române (1997), distins cu Ordinul Artelor şi Literelor franceze (1987), cavaler al Ordinului român Serviciu credincios (2002).
Eugen Simion relata o întâlnire avută la Paris cu Mircea Eliade, care înaintea unei emisiuni televizate la care participa Virgil Tănase a exclamat: „Iată un tânăr care va face carieră frumoasă în Franţa”. Simion a continuat firul amintirilor: „Virgil Tănase se exprima limpede, avea idei pe care le comunica limpede”.
Ieri, după o carieră în care a primit recunoaşterea oamenilor de cultură francezi, comunitatea din care a pornit i-a oferit titlul academic de Doctor Honoris Causa. Apare acum nedumerirea: cine pe cine onorează?! Universitatea onorează scriitorul, sau scriitorul înalţă întreaga comunitate, prin succesul său aducând în atenţie conştiinţa şi talentul românesc, izvorâte în acest caz de la Galaţi. Virgil Tănase se dovedeşte un nufăr ce a răsărit dintre gunoaie, din mijlocul aluviunilor care plutesc la vărsarea Dunării. S-a lăsat purtat apoi în marea universalităţii de unde i s-a văzut strălucirea.