Un nou episod controversat se conturează în povestea concordatului preventiv al combinatului siderurgic Liberty Galaţi SA. Sanjeev Gupta (foto), proprietarul Liberty Steel, a înfiinţat în România, în această vară, o nouă firmă care se numeşte Liberty Sidex Holdco SRL şi care pare să fie instrumentul prin care intenţionează să pregătească vânzarea combinatului.
Deşi administratorul concordatar a ieşit cu declaraţii publice cum că Liberty Galaţi nu ar deţine marca Sidex, iată că această denumire este folosită în numele noii firme, mai mult de atât, o consultare a registrului de mărci al OSIM relevă faptul că marca SIDEX a fost înregistrată de fostul patronat şi, în prezent, aparţine Liberty Galaţi SA având număr de depozit: M 2019 00784.
Noua societate Liberty Sidex Holdco SRL are ca acţionar Liberty Holdco Galaţi & Skopje Limited, adică aceeaşi companie care deţine Liberty Galaţi SA, iar administratori sunt tot Iain Mark Hunter şi Ajay Kumar Aggarwal, adică aceleaşi persoane care figurează în conducerea majorităţii companiilor deţinute de Gupta în România. Firma este înregistrată în Bucureşti, la adresa din Ethos House, clădirea de birouri unde au sediul social mai multe entităţi din grupul său.
Mecanismul posibil
Surse din mediul juridic şi financiar sugerează că Liberty Sidex Holdco SRL ar putea fi ”vehiculul” prin care Gupta încearcă să transfere combinatul către un nou proprietar, evitând astfel presiunea creditorilor actuali. Schema presupune ca marii creditori, în special EximBank, să-şi cesioneeze creanţele către un grup de investitori români interesaţi de preluare. Odată cu creanţele trec şi garanţiile aferente – adică majoritatea bunurilor, utilajelor şi activelor importante ale combinatului.
În acest scenariu, în portofoliul Liberty Galaţi SA nu ar mai rămâne aproape nimic. Compania ar intra în faliment, iar creditorii chirografari – adică cei fără garanţii, de la mici furnizori până la subcontractori locali – nu ar mai avea de unde să-şi recupereze banii.
Avocatul Remus Borza, administratorul concordatar, a declarat în repetate rânduri în presă că există un grup de investitori români interesaţi să preia creanţele mari ale combinatului de la Galaţi. Chiar dacă Borza nu a dat nume, contextul în care apare noul SRL al lui Gupta pare să confirme că terenul e pregătit pentru o asemenea mutare.
Cine pierde
Implicaţiile sociale sunt uriaşe. În primul rând, peste o mie de firme mici şi medii, care au facturi neachitate de Liberty, riscă să piardă sume importante. Mulţi dintre aceşti creditori sunt antreprenori locali, pentru care pierderile pot însemna închiderea afacerii.
În al doilea rând, salariaţii combinatului – câteva mii de oameni – rămân în incertitudine. Dacă noul proprietar decide să continue producţia de oţel, există şansa ca locurile de muncă să fie păstrate. Dar dacă interesul real al investitorilor este doar preluarea activelor, fără reluarea producţiei, mii de oameni ar putea rămâne fără joburi.
Cine câştigă
Singurii care ar putea să-şi salveze poziţia sunt marii creditori cu garanţii, precum EximBank. Prin vânzarea creanţelor, aceştia îşi recuperează banii şi scapă de dosarul complicat al Liberty Galaţi. De asemenea, grupul de investitori care ar prelua creanţele ar putea pune mâna pe un combinat eliberat de datorii, pe care să-l conducă după propriile planuri.
Un joc cu final deschis
Deşi, în teorie, noua companie ar putea reporni producţia şi ar putea readuce combinatul în piaţă, planul ridică multe semne de întrebare. Va continua combinatul să producă oţel sau va fi transformat în altceva? Ce se va întâmpla cu creditorii mici şi cu salariaţii? Şi, mai ales, va permite statul român ca o schemă juridică să lase în urmă datorii de sute de milioane şi să sacrifice o parte importantă a economiei locale?
Pentru Galaţi, răspunsurile la aceste întrebări fac diferenţa între relansarea industriei siderurgice şi un scenariu de faliment cu impact devastator.
FOTO: Bloomberg
Pe aceeași temă:
Sierra Quadrant contestă în instanţă înlocuirea sa din dosarul Liberty Galaţi
E oficial: Liberty Galaţi suspendă activitatea şi trimite toţi angajaţii acasă
Combinatul Liberty Galaţi, dat în judecată de DSP Galaţi
Combinatul Liberty Galaţi se pregăteşte să trimită siderurgiştii în şomaj tehnic de la 1 septembrie
Liberty Galaţi, faţă în faţă cu Liberty Ostrava, la Curtea de Apel Galaţi
Tribunalul Galaţi a aprobat. Liberty Tubular Products intră în concordat preventiv
Se prăbuşeşte financiar şi Laminorul de Ţevi Sudate (Liberty Tubular Products Galaţi)
Solidari, dar flămânzi! – Liberty Galaţi promite, dar nu plăteşte nimic
Revoltă în combinatul Liberty Galaţi!
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/revolta-in-combinatul-liberty-galati.html
Comunicat oficial Liberty Galaţi: Redresarea combinatului siderurgic se bazează pe atragerea de capital privat, sprijinul acţionarului şi valorificarea activelor secundare
Planul de concordat al Liberty Galaţi omologat de tribunal pe repede înainte
CITR, administratorul falimentului Nordis, preia dosarul Liberty Galaţi. Tribunalul a dat undă verde
La Liberty Galaţi, alegerile sunt greu de făcut: salarii, tichete, utilităţi sau materii prime?
Sindicaliştii din combinatul siderurgic anunţă proteste la Galaţi şi Bucureşti
Sanjeev Gupta a venit la Galaţi şi a schimbat conducerea combinatului siderurgic
Tribunalul a decis! Liberty Galaţi primeşte ”păsuire” de 30 de zile să-şi salveze pielea
SIDEX Synergy SA - noua companie care va opera combinatul în viitorul apropiat
Furnizorii Liberty Galaţi: Falimentul poate fi evitat, dar nu ne bagă nimeni în seamă!
Apel către siderurgişti, firme contractoare şi toţi gălăţenii: ”Avem nevoie de un gest de solidaritate, de loialitate, de susţinere”
Îngrijorare printre creditorii gălăţeni ai combinatului siderurgic Liberty Galaţi
Datoriile colosale ale Liberty Galaţi: peste 1 miliard de euro de plătit în 4 ani
E oficial: Combinatul siderurgic LIBERTY Galaţi produce din nou oţel
Liberty Galaţi ia în calcul să-şi vândă acţiunile pe care le deţine la Comvex, Romportmet şi Min-Est
Porneşte furnalul 5! Liberty Galaţi încearcă să se ţină de planul de redresare
Liberty Galaţi, afacere toxică în Belgia: 560 de angajaţi preluaţi şi 173 milioane euro datorii
Concordatul preventiv al Liberty Galaţi: primul termen în vederea verificării stadiului procedurii
Combinatul siderurgic Galaţi: Două linii de producţie din LBC vor fi desfiinţate
Protest la Liberty Galaţi! Siderurgiştii şi-au cerut salariile restante şi vor să fie informaţi despre starea actuală a combinatului
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/protest-la-liberty-galati.html
LIBERTY Galaţi numeşte un nou director de producţie primară şi anunţă data la care va reporni furnalul
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi: Datorie de circa 150 milioane euro transformată în acţiuni
S-au plătit salariile restante ale siderurgiştilor de la Liberty Galaţi
Concordatul preventiv al Liberty Galaţi atacat cu 3 apeluri
Siderurgişti revoltaţi s-au adunat, astăzi, în faţa turnului Liberty Galaţi
Tribunalul Galaţi a admis concordatul preventiv pentru Liberty Galaţi
Vor aproba creditorii Liberty Galaţi concordatul preventiv cerut în instanţă?
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi vrea să intre în concordat preventiv