12 SEPTEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Tâlharul din scara blocului a fost reţinut! Femeile în vârstă erau ţinta lui - VIDEO
Galaţi: Tâlharul din scara blocului a fost reţinut! Femeile în vârstă erau ţinta lui - VIDEO

Tâlharul care a atacat o bătrână în scara unui bloc din Micro 17 a fost reţinut de poliţişti: https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/foto-batrana-atacata-si-jefuita-in-scara-blocului-la-galati.html

Astfel, în urma unor activităţi complexe de cercetare desfăşurate de poliţiştii din cadrul celor cinci secţii urbane ale Poliţiei Municipiului Galaţi, împreună cu poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Criminalistic, în mai puţin de 12 ore de la comiterea faptei, persoana cercetată a fost identificată şi depistată de către poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi, în zona Drumului de Centură. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani (foto sus), din municipiul Galaţi.

În urma audierii acestuia şi a administrării materialului probator, s-a stabilit că tânărul este bănuit de comiterea a patru fapte prin acelaşi mod de operare, în municipiul Galaţi, respectiv prin deposedarea unor femei în vârstă, prin smulgerea de bijuterii din metal preţios. Două dintre fapte ar fi fost săvârşite în aceeaşi zi, 11 septembrie 2025, una pe 23 iunie a.c. şi una pe 6 septembrie a.c.

Pe baza probatoriului administrat, în cursul serii de 11 septembrie 2025, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a tânărului, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie:

Acesta urmează să fie prezentat astăzi, 12 septembrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere corespunzătoare, informează I.P.J. Galaţi.


Articole înrudite