Constantin Truş, Medic Primar Chirurgie Generală la Spitalul Judeţean Galaţi, revine cu o nouă povestire şi prezintă un caz chirurgical... mai aparte!
"Povestirea de astăzi începe, cum altfel, cu o gardă lipsită de evenimente majore.
Tocmai ieşisem dintr-o operaţie de remediere a unei ocluzii intestinale datorate unei hernii ombilicale strangulate, când iată, se prezintă un pacient mai tânăr, până în 30 de ani.
Acesta avea febră puternică şi mergea puţin ciudat, aflându-se într-o stare vizibilă de slăbiciune generală. A refuzat iritat invitaţia mea de a lua loc pe patul de consult, spunându-mi că tocmai asta era problema, nu putea să se aşeze deloc.
Din aproape în aproape, mi-a spus că are un furuncul mare care-l deranjează, acesta fiind situat în zona perianală.
“De cât timp aveţi furunculul?”, l-am întrebat în timp ce-l ajutam să se aşeze pe burtă pentru a-l putea examina.
“Nu ştiu, de o lună şi ceva, cred. M-am tot dat cu creme antiseptice, dar nu au avut rezultat. Credeţi că puteţi să-mi daţi un antibiotic, ceva, poate se dezumflă?”, a răspuns pacientul.
M-am uitat la abces care era de mărimea unui ou de găină şi care deformase zona şi deja mă întrebam câte ramificaţii infecţioase avea şi cât de aproape ajunsese de organe.
I-am spus pacientului că este nevoie de o examinare completă, să pot stabili cât de mult s-a extins infecţia şi ce a mai afectat intern.
“Haideţi, vă rog, daţi-mi un antibiotic şi trece, am mai avut problema asta şi a trecut”, a spus pacientul care era nemulţumit de maniera mea de abordare a situaţiei.
“Aveţi un abces de mărimea unui ou de găină într-o zonă puternic vascularizată. Aveţi febră mare, adică o infecţie puternică, zona de tumefiere este extinsă, iar eu trebuie să determin dacă acest lucru a afectat şi alte ţesuturi care pot fi vitale. În plus, nu cred că poate fi vorba doar despre administrarea unui antibiotic… ce este acolo trebuie operat rapid”, am răspuns.
“Adică... pot să fie... mai multe abcese în interior?”, a întrebat tânărul.
“Până nu vedem, nu avem de unde să ştim... şi dacă tot aţi venit la noi, haideţi să aflăm. E pentru binele dumneavoastră.”
Cu multă reticenţă, pacientul a fost de acord şi în scurt timp aveam toate analizele plus rezultatele imagistice. Din fericire, abcesul era destul de bine delimitat şi nu făcuse “pui” şi în alte zone, aşa că l-am informat pe pacient că putem elimina relativ uşor punga de infecţie, pe cale chirurgicală. Evident, i se va administra şi tratament cu antibiotic pentru a ajuta organismul să lupte şi să elimine infecţia.
Evident, pacientul nu a fost deloc încântat, dar şi-a dat acordul pentru intervenţie, aşa că am trecut la treabă pentru a elimina abcesul acela imens care acţiona ca un focar de infecţie. Urgenţa era reprezentată de starea septică ce deja punea stăpânire pe organismul lui, o ameninţare pe care pacientul o tolerase de mai bine de o lună.
L-am operat relativ rapid şi în douăzeci de minute eliminasem abcesul acela masiv, curăţând totodată şi ţesuturile adiacente. Am instituit tratamentul cu antibiotice, dar am montat şi o meşă pentru a colecta resturile infecţiei care astfel urmau să fie eliminate în decurs de 24-48 de ore, postoperator.
«“Scrie aici, e răspuns dat de AI, operaţia trebuia să dureze o oră, de ce a durat doar douăzeci de minute?”, a spus pacientul, arătându-mi ecranul telefonului.»
Tot răul spre bine, aţi spune, nimic grav, am eliminat focarul şi am poziţionat pacientul pe drumul către vindecare. Aţi avea dreptate, dar ca şi mine, nu aţi luat în considerare elementul cheie: pacientul “bine” informat prin căutări pe internet şi un AI instalat pe telefon, dispus să-i cânte în strună.
“Cât a durat operaţia?”, au fost cuvintele pe care pacientul mi le-a adresat la vizita de a doua zi.
“Douăzeci de minute, din ce-mi aduc aminte”, i-am răspuns în timp ce verificam starea operaţiei. Meşa instalată îşi făcea deja treaba şi elimina resturile infecţiei, sub acţiunea antibioticelor.
“Păi am întrebat AI-ul de pe telefon şi operaţia ar fi trebuit să dureze o oră. Ce nu mi-aţi făcut? Aţi mai lăsat infecţie în mine, aţi mai lăsat ceva şi pentru data viitoare, sau cum?”, m-a apostrofat deodată pacientul cu tonul unui profesor sever care te prinde că ai copiat.
“Poftim?”, l-am întrebat surprins.
“Scrie aici, e răspuns dat de AI, operaţia trebuia să dureze o oră, de ce a durat doar douăzeci de minute?”, a spus pacientul, arătându-mi ecranul telefonului.
“Diferă de la caz la caz, dacă există ramificaţii, septuri multiple, dar din fericire la dumneavoastră nu a fost cazul. Aveţi încredere, am eliminat tot ce era de eliminat...”, dar cuvintele mele nu ajungeau la el.
“Păi şi asta? Asta ce e? Nu e doar pansament, ce e asta?”
“Este o meşă care are rolul de a drena puroiul care se mai formează.”
Complet nemulţumit, pacientul m-a apostrofat din nou, foarte supărat: “Şi de ce a mai rămas puroi? Aţi spus că aţi eliminat tot, că aţi făcut totul în douăzeci de minute, nu? Uite că nu aţi făcut tot. Dacă dura o oră operaţia, aşa cum scrie aici, nu mai era nevoie de meşă, corect?”.
“Incorect. Infecţia era generalizată, de aceea aţi venit la noi cu febra aceea mare şi abia ţinându-vă pe picioare. Eu am eliminat abcesul, imens de altfel, dar nu aveam cum să elimin infecţia care se împrăştia deja în tot corpul. Asta fac acum antibioticele, elimină rămăşiţele infecţiei, iar meşa de tifon le exteriorizează”, am răspuns pe un ton calm.
Aparent, tonul meu calm nu a fost suficient, pacientul continuând furios: “Nu puteaţi să şi închideţi la loc? Stau aşa, necusut, nimic, e anormal...”.
“Nu este anormal, abcesul a fost unul de mari dimensiuni şi a lăsat un gol în urmă. Rana se închide din interior spre exterior, nu e o idee bună să cos exteriorul acum. Se va forma o cavitate ce se poate reinfecta foarte uşor şi... nu vreau să ajungeţi din nou în situaţia din care tocmai v-am scăpat”, am răspuns, cu rezerva de răbdare pe sfârşite, fiind neplăcut surprins de tonul... hai să-i zicem neprietenos pe care îmi vorbea pacientul.
“Ce mi-a trebuit mie să vin la Urgenţe? Parcă nu ştiam că aşa se va întâmpla...”
“Ce s-a întâmplat, nu aţi făcut o septicemie gravă?”, am spus la rândul meu, dar nu am mai aşteptat răspuns. “Sunteţi mai bine, în 24 de ore scoatem meşa, pansăm şi într-o zi două veţi putea fi externat.”
Am plecat din salon neştiind ce să cred despre dialogul absurd avut cu pacientul. Am refuzat pur şi simplu să mă las afectat de atitudinea şi de tonul lui, dar un “Offffff... Doamne!” tot mi-a ieşit pe gură, ştiind că mai are de stat încă două zile.
Evident, în zilele ce au urmat a fost aceeaşi poveste, un dialog în care el căuta nod în papură şi acuza pe toată lumea de orice, iar eu dându-i răspunsuri la frământările sale interioare. Nu am să vă spun cât de grav a fost primită vestea că va fi nevoie de o perioadă de măcar o lună după externare în care trebuie păstrată o igienă strictă în zona operaţiei.
“Si totuşi, ce a determinat apariţia abcesului?”, m-a întrebat destul de acru în ultima zi pacientul.
“Cel mai probabil, un fir de păr care a fost interiorizat, s-a infectat şi a dus la formarea abcesului”, am răspuns. “În combinaţie cu transpiraţie, praf sau resturi infime de materie fecală, dacă luăm în considerare zona în care s-a dezvoltat, acesta a fost rezultatul”, am răspuns.
“Păi şi eu ce fac acum. Aştept să se întâmple din nou? Să trec din nou prin asta?”, a spus pacientul, arătând cu un gest larg spre tot ce era în salon, inclusiv spre ceilalţi pacienţi internaţi.
“Igienă! Va trebui să menţineţi zona cât mai curată, să eliminaţi orice posibilitate de reinfectare”, am spus şi am plecat să-i fac foaia de externare.
“Adică? Cum adică?”, a continuat pacientul irascibil în timp ce părăseam salonul.
Tocmai închideam uşa când am auzit replica vecinului de pat al pacientului, un domn cam la vreo 50 de ani pe care-l operasem de hernie ombilicală. O redau aici exact aşa cum s-a auzit, fonetic, cu un accent puternic: “O zîs dom’ doctor sî ti speli mai dies la fund! Să nu ti infectiezi din nou”.
M-am îndreptat în viteză spre camera de gardă, încercând să nu explodez de râs. Evident, totul s-a terminat cu bine, pacientul a plecat acasă şi cel mai probabil povesteşte oricui cum a dat de cel mai rău doctor din viaţa lui", povesteşte amuzat Constantin Truş.
Reamintim că medicul din Galați prezintă cazurile mai deosebite din activitatea sa de chirurg:
"Unele sunt marcate de dificultăţi, altele de situaţii neobişnuite, dar sunt şi acelea care par desprinse dintr-o piesă de teatru absurdă, un loc unde chiar lipsa gândirii logice şi dialogul steril sunt condimentele supreme ale unei comedii negre", spune Costantin Truş.
Articole similare: O gălăţeancă îi mulţumeşte dr. Truş de la Spitalul Judeţean: «A fost luminiţa mea de la capătul tunelului!»
