26 NOIEMBRIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Criza de la Liberty Galaţi atinge punctul critic: ”Măsuri de limitare severă a consumurilor”
Criza de la Liberty Galaţi atinge punctul critic: ”Măsuri de limitare severă a consumurilor”

Un buletin informativ intern, destinat exclusiv angajaţilor combinatului siderurgic Liberty Galaţi, anunţă că „în luna decembrie se vor lua măsuri de limitare severă a consumurilor energetice şi de protejare a echipamentelor şi reţelelor”. Potrivit documentului intern consultat de Monitorul de Galaţi, aceste măsuri nu sunt doar preventive din punct de vedere tehnic: ele sunt impuse de lipsa acută de lichidităţi a companiei şi de faptul că Liberty nu mai dispune de fondurile necesare pentru a produce nici măcar un gram de oţel.

Combiantul Liberty Galaţi, fostul SIDEX, a intrat în procedura de concordat preventiv în primăvara anului 2025 — o măsură utilizată pentru a evita insolvenţa şi pentru a negocia cu creditorii restructurarea datoriilor. Deşi planul de redresare a fost ulterior omologat, compania nu doar că nu a reuşit să se stabilizeze, ci s-a adâncit şi mai mult în dificultăţi financiare.

Decizia de limitare severă a consumurilor energetice reprezintă o dovadă clară că, în prezent şi în viitorul apropiat, Liberty Galaţi nu mai poate susţine producţia. Această realitate pune în pericol chiar procedura de concordat preventiv, deoarece planul aprobat avea ca fundament reluarea producţiei. Dacă producţia nu ai este posibilă, concordatul îşi pierde obiectivul esenţial: redresarea companiei.

În ultimele zile, combinatul a avut blocate inclusiv conturile bancare speciale din care ar fi trebuit plătită o parte din salariile siderurgiştilor. Blocajul a fost instituit de ANAF, care a deblocat conturile abia după ce a instituit sechestru asigurător pe un set de utilaje care nu fuseseră încă garantate către EXIM. Măsura ar fi fost luată ca urmare a acumulării unor noi datorii fiscale în ultimele luni.

Totodată, asupra ultimului stoc de aproximativ 4.000 de tone de brame aflat în incinta combinatului a fost constituită o ipotecă în favoarea unui furnizor de energie electrică, în încercarea de a convinge compania să continue livrarea de energie către Liberty.

Angajaţii se află, la rândul lor, într-o situaţie incertă, neştiind dacă va continua aşa-numitul „şomaj tehnic” sau dacă se va trece la şomajul plătit de stat. Decizia privind continuarea „şomajului tehnic” urmează să fie luată de Consiliul de Administraţie al Liberty Galaţi.

Există însă un aspect crucial: dacă se ajunge la decizia concedierii celor aproximativ 3.000 de angajaţi, falimentul devine practic inevitabil. O companie nu poate fi redresată prin concordat preventiv în absenţa forţei de muncă, iar o astfel de măsură ar marca, de facto, colapsul combinatului siderurgic.

Articole pe aceeași temă:

Liberty Galaţi intenţionează să preia o firmă cu pierderi financiare bruşte şi masive

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-intentioneaza-sa-preia-o-firma-cu-pierderi-financiare-bruste-si-masive.html

Ce face Guvernul pentru Liberty Galaţi: Se preocupă şi analizează

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/ce-face-guvernul-pentru-liberty-galati-se-preocupa-si-analizeaza.html

Când sindicatul nu te mai reprezintă: ce pot face siderurgiştii de la Liberty Galaţi dacă nu se mai simt apăraţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/cand-sindicatul-nu-te-mai-reprezinta-ce-pot-face-siderurgistii-de-la-liberty-galati-daca-nu-se-mai-simt-aparati.html

UMB Steel vrea să preia de urgenţă combinatul Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/umb-steel-vrea-sa-preia-de-urgenta-combinatul-liberty-galati.html

Sanjeev Gupta luptă în instanţă pentru a-şi salva imperiul. Ce înseamnă pentru Liberty Galaţi – fostul Sidex

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sanjeev-gupta-lupta-in-instanta-pentru-a-si-salva-imperiul-ce-inseamna-pentru-liberty-galati-fostul-sidex.html

Protestul judecătorilor lungeşte boala concordatului Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/protestul-judecatorilor-lungeste-boala-concordatului-liberty-galati.html

Sanjeev Gupta îşi vinde vila din Dubai pentru a-şi salva afacerile

https://www.monitoruldegalati.ro/economie/sanjeev-gupta-isi-vinde-vila-din-dubai-pentru-a-si-salva-afacerile.html

Discuţii cu Dorinel Umbrărescu pentru preluarea combinatului Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/discutii-cu-dorinel-umbrarescu-pentru-preluarea-combinatului-liberty-galati.html

Liberty Galaţi ”arde” banca de stat Exim Ungaria

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-arde-banca-de-stat-exim-ungaria.html

La combinatul siderurgic Liberty Galaţi se prelungeşte şomajul tehnic

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/la-combinatul-siderurgic-liberty-galati-se-prelungeste-somajul-tehnic.html

Comitet interministerial pentru apărarea intereselor statului în criza Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/comitet-interministerial-pentru-apararea-intereselor-statului-in-criza-liberty-galati.html

Sanjeev Gupta joacă o nouă carte la Liberty Galaţi şi înfiinţează un SRL nou: Liberty Sidex Holdco SRL

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sanjeev-gupta-joaca-o-noua-carte-la-liberty-galati-si-infiinteaza-un-srl-nou-liberty-sidex-holdco-srl.html

Sierra Quadrant contestă în instanţă înlocuirea sa din dosarul Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sierra-quadrant-contesta-in-instanta-inlocuirea-sa-din-dosarul-liberty-galati.html

E oficial: Liberty Galaţi suspendă activitatea şi trimite toţi angajaţii acasă

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/e-oficial-liberty-galati-suspenda-activitatea-si-trimite-toti-angajatii-acasa.html

Combinatul Liberty Galaţi, dat în judecată de DSP Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/combinatul-liberty-galati-dat-in-judecata-de-dsp-galati.html

Combinatul Liberty Galaţi se pregăteşte să trimită siderurgiştii în şomaj tehnic de la 1 septembrie

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/combinatul-liberty-galati-se-pregateste-sa-trimita-siderurgistii-in-somaj-tehnic-de-la-1-septembrie.html

Liberty Galaţi, faţă în faţă cu Liberty Ostrava, la Curtea de Apel Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-fata-in-fata-cu-liberty-ostrava-la-curtea-de-apel-galati.html

Tribunalul Galaţi a aprobat. Liberty Tubular Products intră în concordat preventiv

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/tribunalul-galati-a-aprobat-liberty-tubular-products-intra-in-concordat-preventiv.html

Se prăbuşeşte financiar şi Laminorul de Ţevi Sudate (Liberty Tubular Products Galaţi)

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/se-prabuseste-financiar-si-laminorul-de-tevi-sudate-liberty-tubular-products-galati.html

Solidari, dar flămânzi! – Liberty Galaţi promite, dar nu plăteşte nimic

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/solidari-dar-flamanzi-liberty-galati-promite-dar-nu-plateste-nimic.html

Revoltă în combinatul Liberty Galaţi!

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/revolta-in-combinatul-liberty-galati.html

Comunicat oficial Liberty Galaţi: Redresarea combinatului siderurgic se bazează pe atragerea de capital privat, sprijinul acţionarului şi valorificarea activelor secundare

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/comunicat-oficial-liberty-galati-redresarea-combinatului-siderurgic-se-bazeaza-pe-atragerea-de-capital-privat-sprijinul-actionarului-si-valorificarea-activelor-secundare.html

Planul de concordat al Liberty Galaţi omologat de tribunal pe repede înainte

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/planul-de-concordat-al-liberty-galati-omologat-de-tribunal-pe-repede-inainte.html

CITR, administratorul falimentului Nordis, preia dosarul Liberty Galaţi. Tribunalul a dat undă verde

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/citr-administratorul-falimentului-nordis-preia-dosarul-liberty-galati-tribunalul-a-dat-unda-verde.html

La Liberty Galaţi, alegerile sunt greu de făcut: salarii, tichete, utilităţi sau materii prime?

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/la-liberty-galati-alegerile-sunt-greu-de-facut-salarii-tichete-utilitati-sau-materii-prime.html

Sindicaliştii din combinatul siderurgic anunţă proteste la Galaţi şi Bucureşti

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sindicalistii-din-combinatul-siderurgic-anunta-proteste-la-galati-si-bucuresti.html

Sanjeev Gupta a venit la Galaţi şi a schimbat conducerea combinatului siderurgic

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sanjeev-gupta-a-venit-la-galati-si-a-schimbat-conducerea-combinatului-siderurgic.html

Tribunalul a decis! Liberty Galaţi primeşte ”păsuire” de 30 de zile să-şi salveze pielea

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/tribunalul-a-decis-liberty-galati-primeste-pasuire-de-30-de-zile-sa-si-salveze-pielea.html

SIDEX Synergy SA - noua companie care va opera combinatul în viitorul apropiat

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/sidex-synergy-sa-noua-companie-care-va-opera-combinatul-in-viitorul-apropiat.html

Furnizorii Liberty Galaţi: Falimentul poate fi evitat, dar nu ne bagă nimeni în seamă!

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/furnizorii-liberty-galati-falimentul-poate-fi-evitat-dar-nu-ne-baga-nimeni-in-seama.html

Apel către siderurgişti, firme contractoare şi toţi gălăţenii: ”Avem nevoie de un gest de solidaritate, de loialitate, de susţinere”

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/apel-catre-siderurgisti-firme-contractoare-si-toti-galatenii-avem-nevoie-de-un-gest-de-solidaritate-de-loialitate-de-sustinere.html

Îngrijorare printre creditorii gălăţeni ai combinatului siderurgic Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/ingrijorare-printre-creditorii-galateni-ai-combinatului-siderurgic-liberty-galati.html

Datoriile colosale ale Liberty Galaţi: peste 1 miliard de euro de plătit în 4 ani

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/datoriile-colosale-ale-liberty-galati-peste-1-miliard-de-euro-de-platit-in-4-ani.html

E oficial: Combinatul siderurgic LIBERTY Galaţi produce din nou oţel

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/e-oficial-combinatul-siderurgic-liberty-galati-produce-din-nou-otel.html

Liberty Galaţi ia în calcul să-şi vândă acţiunile pe care le deţine la Comvex, Romportmet şi Min-Est

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-ia-in-calcul-sa-si-vanda-actiunile-pe-care-le-detine-la-comvex-romportmet-si-min-est.html

Porneşte furnalul 5! Liberty Galaţi încearcă să se ţină de planul de redresare

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/porneste-furnalul-5-liberty-galati-incearca-sa-se-tina-de-planul-de-redresare.html

Liberty Galaţi, afacere toxică în Belgia: 560 de angajaţi preluaţi şi 173 milioane euro datorii

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-afacere-toxica-in-belgia-560-de-angajati-preluati-si-173-milioane-euro-datorii.html

Concordatul preventiv al Liberty Galaţi: primul termen în vederea verificării stadiului procedurii

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/concordatul-preventiv-al-liberty-galati-primul-termen-in-vederea-verificarii-stadiului-procedurii.html

Combinatul siderurgic Galaţi: Două linii de producţie din LBC vor fi desfiinţate

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/combinatul-siderurgic-galati-doua-linii-de-productie-din-lbc-vor-fi-desfiintate.html

Protest la Liberty Galaţi! Siderurgiştii şi-au cerut salariile restante şi vor să fie informaţi despre starea actuală a combinatului

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/protest-la-liberty-galati.html

LIBERTY Galaţi numeşte un nou director de producţie primară şi anunţă data la care va reporni furnalul

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-galati-numeste-un-nou-director-de-productie-primara-si-anunta-data-la-care-va-reporni-furnalul.html

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi: Datorie de circa 150 milioane euro transformată în acţiuni

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/combinatul-siderurgic-liberty-galati-datorie-de-circa-150-milioane-euro-transformata-in-actiuni.html

S-au plătit salariile restante ale siderurgiştilor de la Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/s-au-platit-salariile-restante-ale-siderurgistilor-de-la-liberty-galati.html

Concordatul preventiv al Liberty Galaţi atacat cu 3 apeluri

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/concordatul-preventiv-al-liberty-galati-atacat-cu-3-apeluri.html

Siderurgişti revoltaţi s-au adunat, astăzi, în faţa turnului Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/siderurgisti-revoltati-s-au-adunat-astazi-in-fata-turnului-liberty-galati.html

Tribunalul Galaţi a admis concordatul preventiv pentru Liberty Galaţi

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/tribunalul-galati-a-admis-concordatul-preventiv-pentru-liberty-galati.html

Vor aproba creditorii Liberty Galaţi concordatul preventiv cerut în instanţă?

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/vor-aproba-creditorii-liberty-galati-concordatul-preventiv-cerut-in-instanta.html

Combinatul siderurgic Liberty Galaţi vrea să intre în concordat preventiv

https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/liberty-lanseaza-actiuni-de-consolidare-a-businessului-de-la-galati.html


Articole înrudite