Donald Trump şi-a depus marţi candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, informează miercuri AFP. Fostul preşedinte american a oficializat această candidatură într-un document transmis C ...
Cea mai puternică rachetă din lume, SLS, a decolat miercuri pentru prima dată din Florida, pentru o misiune care marchează marele debut al programului american de întoarcere pe Lună, Artemis, in ...
Populaţia mondială a depăşit, marţi, 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Naţiunilor Unite, care vede în aceasta "o piatră de hotar importantă în dezvoltarea umană" şi o ...
Premierul polonez a convocat o reuniune de urgență după ce, marți, 15 noiembrie 2022, două rachete rusești au căzut pe teritoriul polonez și au ucis două persoane, relatează AP, citând surs ...
Raportul Comisiei Europene cu privire la stadiul în care se află România în vederea aderării la Schengen va fi discutat miercuri la Bruxelles de Colegiul comisarilor (n.r. - o echipă de comisari ...
O explozie a avut loc duminică, 13 noiembrie 2022, pe una dintre cele mai aglomerate străzi pietonale din centrul Istanbulului, relatează Reuters. Cel puţin 6 persoane au murit, iar multe altele a ...
Când cumpăraţi o proprietate, vă puteţi aştepta să găsiţi secrete ascunse într-un colţ. Dar surpriza unor americani din California a fost de neînchipuit după ce au cumparat un frumos cona ...
Utilizatorii de Twitter cu conturi certificate care şi-au schimbat numele de utilizator în "Elon Musk" pentru a glumi pe seama noului proprietar al reţelei de socializare au fost suspendaţi de pla ...
Harmonia Sacra, organizaţie muzicală din Valenciennes (Franţa), are grijă să-şi prezinte pasiunea pentru muzica veche atât melomanilor, cât şi publicului neiniţiat cultural. Ansamblul se asi ...
Astronomii americani au detectat un asteroid cu diametrul de aproximativ 1,5 kilometri în apropierea Pământului. Este cel mai mare obiect descoperit în ultimii opt ani care ar putea ameninţa plan ...
Una din rachetele lansate de ruşi luni dimineaţă a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit autorităţilor de la Chişinău nu sunt victime, însă mai multe case din localitatea Naslavce ...