Acţionarii Tesla au votat masiv în favoarea noului plan de compensaţii pentru directorul general Elon Musk, evaluat la aproape 1 trilion de dolari. Decizia a fost anunţată în cadrul adunării generale anuale desfăşurate pe 6 noiembrie 2025, la Austin, Texas. Potrivit companiei, 75% dintre acţiunile cu drept de vot au susţinut propunerea, prezentată iniţial în septembrie.
Consiliul de administraţie Tesla a recomandat aprobarea planului, în pofida criticilor venite din partea consultanţilor financiari Glass Lewis şi ISS. Votul are loc pe fondul unei dispute legale în curs: o instanţă din Delaware a invalidat în 2024 pachetul precedent de recompense, acordat în 2018, considerându-l necorespunzător, iar Musk a contestat decizia.
Noul plan prevede 12 tranşe de acţiuni care vor fi acordate pe baza atingerii unor obiective financiare şi operaţionale în următorul deceniu. Dacă toate ţintele vor fi îndeplinite, participaţia lui Musk la Tesla ar creşte de la 13% la aproximativ 25%, adăugându-i peste 423 de milioane de acţiuni.
Prima tranşă va fi declanşată atunci când Tesla va atinge o capitalizare bursieră de 2 trilioane de dolari, de la nivelul actual de 1,54 trilioane, următoarele fiind acordate la fiecare prag suplimentar de 500 de miliarde, până la un plafon de 8,5 trilioane.
În plus, Musk ar primi bonusuri suplimentare dacă Tesla ajunge la un profit anual ajustat de 50 de miliarde de dolari, cu obiective progresive până la 400 de miliarde. În prezent, compania a raportat un EBITDA ajustat de 4,2 miliarde de dolari în trimestrul al treilea.
Obiectivele operaţionale includ atingerea pragului de 20 de milioane de maşini livrate, 10 milioane de abonamente active la sistemul Full Self-Driving (FSD), un milion de roboţi umanoizi Optimus şi un milion de robotaxiuri operaţionale.
În faţa acţionarilor, Elon Musk a declarat că proiectul Optimus ar putea „elimina sărăcia” şi „asigura acces universal la servicii medicale de top”, afirmând totodată că roboţii ar putea contribui la reducerea criminalităţii. Cu toate acestea, niciun model comercial nu este încă disponibil, iar Musk nu a oferit un termen clar pentru lansare.
Planul aprobat nu impune limite privind implicarea politică a lui Musk şi nici cerinţe minime privind timpul petrecut la conducerea Tesla. În ultimii ani, acesta a fost activ în sfera politică, sprijinindu-l deschis pe Donald Trump şi participând la planurile de restructurare federală.
Pe lângă Tesla, Musk conduce şi alte companii majore, precum SpaceX, Starlink, Neuralink, The Boring Company şi startup-ul de inteligenţă artificială xAI. Un investitor individual, Stephen Hawk, a propus ca Tesla să poată investi oficial în xAI — o sugestie care a primit mai multe voturi pentru decât împotrivă, însă nu a fost încă adoptată de companie.
