18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Milioane de oameni, victime ale traficului de persoane în 118 ţări
Milioane de oameni, victime ale traficului de persoane în 118 ţări
Milioane de oameni, provenind din 118 ţări, sunt victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale şi muncii forţate, majoritatea lor fiind femei, însă şi numărul copiilor exploataţi este în creştere, se arată într-un raport publicat de Biroul ONU pentru luptă împotriva drogurilor şi crimei organizate (UNODC), relatează Associated Press.
Potrivit raportului, victimele, de 136 naţionalităţi, pot fi găsite în restaurantele din întreaga lume, în pescării, bordeluri, ferme şi case.
UNODC afirmă că traficul pentru exploatare sexuală reprezintă 58% din totalul cazurilor de trafic la nivel global, în timp ce ponderea cazurilor depistate de muncă forţată s-a dublat în ultimii patru ani, ajungând la 36%.
În general, traficanţii sunt bărbaţi adulţi şi cetăţeni ai ţărilor în care-şi desfăşoară activitatea, însă şi un număr mare de femei şi cetăţeni străini sunt implicaţi în acest gen de infracţiuni.
„Această infracţiune la nivel mondial generează miliarde de dolari profit pentru traficanţi”, a declarat Iuri Fedotov, directorul executiv al agenţiei cu sediul la Viena.
Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că 20,9 milioane de persoane sunt victime ale muncii forţate la nivel global, o cifră care include victime ale traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale şi muncii forţate, a spus el.
Potrivit raportului, traficul în scopul exploatării sexuale este mult mai frecvent în Europa, Asia Centrală şi America, în timp ce traficul în scopul muncii forţate este mai frecvent în Africa, Orientul Mijlociu, sudul şi estul Asiei şi Pacific.
Femeile reprezintă 55-60% din totalul victimelor traficului de persoane la nivel global, iar femeile şi fetele reprezintă împreună aproximativ 75%, a menţionat el.
O tendinţă îngrijorătoare este creşterea numărului de copii victime ale traficului de fiinţe umane, în condiţiile în care procentul victimelor depistate a crescut de la 20% în perioada 2003-2006 la circa 27% în perioada 2007-2010, afirmă raportul. Printre victime identificate, doi din trei copii traficaţi sunt fete.
Raportul afirmă că alte forme de trafic rămân relativ rare.
Traficul de persoane pentru prelevarea de organe, care reprezintă însă numai 0,2% din cazurile depistate în anul 2010, a fost semnalat de 16 ţări din toate regiunile studiate.
Traficul în alte scopuri, între care cerşetoria, căsătoria forţată, adopţia ilegală, participarea la lupte armate şi crime, a reprezentat 6% din cazurile descoperite în anul 2010, inclusiv 1,5% dintre victimele exploatate pentru cerşetorie, afirmă raportul.
Potrivit UNODC, progrese au fost înregistrate în lupta împotriva traficului de persoane, după ce 134 de ţări şi teritorii au adoptat legi care penalizează aceste activităţi.
UNODC afirmă însă că progresele în obţinerea de condamnări sunt limitate. Din cele 132 de ţări analizate în raport, 16% nu au înregistrat nicio condamnare pentru traficul de fiinţe umane între 2007 şi 2010.


Articole înrudite