20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cel mai mare târg de comerţ cu produse ecologice din lume "BioFach Nürnberg 2013", unde România deţine statutul de „Þara Anului”, şi-a deschis miercuri porţile pentru 2.420 de expozanţi, din 130 de ţări, şi pentru cei peste 40.000 de vizitatori estimaţi că vor vizita târgul în cele patru zile de evenimente (13-16 februarie 2013).
România este reprezentată la ediţia din acest an a Biofach de 55 de expozanţi din sectorul agriculturii ecologice, evenimentul fiind susţinut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică - "Bio România".
Asociaţia Patronală intenţionează să realizeze la ediţia din acest an, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, cel mai amplu studiu al potenţialilor importatori de produse ecologice româneşti, cu sprijinul a 30 de studenţi, care vor fi prezenţi la eveniment.
"Acţiunea noastră are dublu scop. Primul este acela de a promova imaginea României, iar al doilea scop este unul practic, acela de a alcătui, pentru prima dată, o bază de date cu potenţialii importatori de produse ecologice româneşti. Studenţii vor fi împărţiţi în echipe de câte doi, care vor parcurge toate cele 10 pavilioane expoziţionale ale Centrului expoziţional din Nurnberg Messe şi vor completa un chestionar elaborat de Departamentul de Marketing Bio România. Studenţii vor purta tricouri inscripţionate pe spate cu harta României şi sigla Biofach 2013 «Country of the year» şi motto-ul «Taste Organic Romania!», a declarat Marian Cioceanu, preşedintele Bio-România.
Datele obţinute vor fi centralizate ulterior, iar apoi vor fi analizate şi prelucrate de către Departamentul de Marketing, împreună cu specialişti şi studenţi USAMV.
"Dorim ca prezenţa României la Biofach în calitate de «Þara Anului», pe lângă impactul de imagine, să producă efecte economice şi sociale ample în spaţiul rural românesc prin pornirea motorului agriculturii ecologice. De asemenea, dorim să promovăm produsele tradiţionale certificate ecologic, care sunt la mare căutare în toată lumea occidentală, începând a fi cunoscute ca Organic Food Artizans", a adăugat Cioceanu.
Pavilionul României se întinde pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, inclusiv un restaurant unde vor fi gătite meniuri tradiţionale româneşti, iar firmele expozante vor expune produse certificate ecologic, precum cereale şi seminţe oleaginoase, uleiuri, fructe de pădure, ciuperci uscate, plante medicinale, seminţe de plante aromatice şi mirodenii, furaje, brânzeturi, ouă, produse lactate, vinuri, fructe şi sucuri din fructe, produse de panificaţie, dulceţuri, cosmetice, miere şi produse apicole, produse provenite din acvacultură.
Aproape 70% din produsele din mediul rural românesc sunt ecologice
Potrivit datelor furnizate de Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România", consumul intern de produse ecologice certificate reprezintă doar 2% din totalul alimentelor consumate, deşi aproape 70% din produsele provenite din mediul rural românesc pot fi clasificate ca fiind naturale şi ecologice.
Piaţa românească de produse ecologice totalizează în prezent circa 80 de milioane de euro, jumătate din această valoare provenind din produsele româneşti, respectiv din miere, vin şi panificaţie, iar cealaltă jumătate din importuri realizate în special de marii retaileri. .
Importul de produse ecologice a crescut anual, prin implicarea hipermarket-urilor în distribuţia cu amănuntul a acestora. Astfel, în anul 2007 valoarea importurilor era de circa cinci milioane de euro, iar la nivelul anului 2011, a ajuns la o valoare estimată de circa 75 milioane euro, conform datelor existente în piaţă.
Datele Bio-România arată că valoarea exporturilor româneşti de produse ecologice se ridică la 200 de milioane de euro, un procentaj de circa 70 - 80% din producţia de produse ecologice a României fiind exportată anual. Cele mai exportate sunt cerealele, mierea, fructele de pădure şi foarte puţin produsele procesate, precum brânzeturi, vinuri sau produsele de panificaţie. Þările europene sunt principalele pieţe de export ale României pentru produsele ecologice, Germania, Austria sau Belgia fiind printre statele care importă masiv materie primă obţinută în sistemul ecologic autohton, dar şi principalele furnizoare de produse bio procesate pentru piaţa românească.
Din datele furnizate de ministrul Agriculturii, în toamna anului trecut, efortul financiar al MADR pentru organizarea acestui eveniment este estimat la aproximativ 800.000 de euro.


Articole înrudite