02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Violenţa domestică a devenit infracţiune în Kazahstan
Violenţa domestică a devenit infracţiune în Kazahstan

Violenţa domestică împotriva femeilor şi a copiilor a devenit infracţiune în Kazahstan, după ce preşedintele Kasîm-Jomart Tokaiev a semnat luni o nouă lege, relatează marţi dpa.
Persoanele condamnate pentru vătămarea sau lovirea unei femei sau a unui copil se vor confrunta cu pedepse mai dure în baza noii legi, inclusiv cu pedepse cu închisoarea în cazuri mai grave.
Scopul este acela de a acorda femeilor şi copiilor mai multe drepturi, potrivit mass-media din fosta republică sovietică.
Centre pentru asistenţa familiilor care au suferit violenţe domestice urmează, de asemenea, să fie înfiinţate.
Informaţiile apărute în presă arată că numeroşi autori ai violenţelor domestice ar putea fi închişi, în condiţiile în care copiii din Kazahstan se confruntă cu regularitate cu pedepse corporale ca parte a creşterii lor. Autorităţile kazahe se aşteaptă ca până la 5.000 de locuri în plus să fie necesare în închisori.
În trecut, autorii violenţei domestice erau de obicei nepedepsiţi în Kazahstan, iar victimele lor aveau puţine şanse să acţioneze împotriva lor, notează Agerpres.


Articole înrudite