Activitatea solarã este neobiºnuit de slabã, iar oamenii de ºtiinþã se întreabã ce consecinþe va avea acest fenomen asupra Terrei. Richard Harrison, ºeful departamentului de fizicã spaþialã al Rutherford Appleton Laboratory, din Marea Britanie, declarã cã un astfel de comportament al Soarelui nu s-a mai înregistrat de vreo 100 de ani.
Acestã slãbire a activitãþii solare îi nedumereºte cu totul pe savanþi, deoarece survine într-un moment în care, conform calculelor bazate pe ciclurile solare, astrul ar trebui sã fie mult mai activ.
Activitatea Soarelui se desfãºoarã în cicluri cu durata de 11 ani, iar astrul a atins momentul culminant ciclului când activitatea solarã ar trebui sã aibã intensitatea maximã în cadrul ciclului. Ar trebui sã aibã loc erupþii solare numeroase, Soarele ar trebui sã fie plin de pete solare (care indicã zone de activitate intensã) ºi ar trebui sã arunce în spaþiu nori colosali de particule încãrcate electric, sub forma ejecþiilor coronale de masã. În schimb, cu excepþia unor erupþii solare (puþine la numãr) Soarele este surprinzãtor de liniºtit. Iar acest maxim foarte slab exprimat urmeazã unei perioade de minim care a durat mai mult ºi a avut intensitate mai micã decât de obicei. „Ne-a luat complet prin surprindere, pe mine ºi pe alþi specialiºti în studiul Soarelui”, spune dr. Lucie Green, de la Mullard Space Science Laboratory, din cadrul University College London.
Scãderea în intensitate a activitãþii solare s-a petrecut foarte repede, iar acum oamenii de ºtiinþã aºteptã sã vadã dacã aceastã tendinþã va continua. Dupã cum explicã dr. Green, scãderea în continuare a activitãþii solare ar putea duce la existenþa unei stele foarte inactive, „ca ºi cum Soarele ar fi adormit”.
Oricât de surprinzãtoare ar fi, pentru oamenii de ºtiinþã de azi, acest fenomen, nu este prima datã când se întâmplã. În a doua jumãtate a secolului al XVII-lea, Soarele a trecut printr-o fazã foarte domoalã, numitã ulterior Minimul Maunder. Documentele istorice aratã cã, în aceastã perioadã, practic n-au mai fost observate pete solare. Dupã pãrerea lui Mike Lockwood, profesor de fizicã a spaþiului la Universitatea Reading, sunt ºanse mari ca Soarele sã se domoleascã ºi mai mult. Analiza unor mostre de gheaþã, ce conþin indicii asupra activitãþii solare în diferite perioade de timp, sugereazã cã declinul observat azi este cel mai rapid din ultimii 10.000 de ani. Oamenii de ºtiinþã estimeazã cã existã o probabilitate de 10-20% ca, în urmãtorii 40 de ani, sã se ajungã din nou la condiþiile din timpul Minimului Maunder. Epoca de inactivitate solarã din secolul al XVII-lea a coincis cu o perioadã de rãcire a climei, în care iernile au fost foarte grele în Europa. Pe gheaþa groasã a fluviului Tamisa se organizau târguri, Marea Balticã a îngheþat de tot, iar continentul a fost acoperit de zãpadã în proporþie mai mare ca de obicei. În istorie, perioada a rãmas cunoscutã sub numele de Mica Erã Glaciarã. Prof. Lockwood crede cã acest efect regional ar fi putut atribuit, cel puþin în parte, reducerii activitãþii solare, ºi cã aºa ceva s-ar putea întâmpla din nou dacã astrul continuã sã se domoleascã.
Se crede cã efectul local se datoreazã faptului cã radiaþia ultravioletã provenitã de la Soare scade în intensitate atunci când activitatea solarã se atenueazã. Cantitãþi mai mici de radiaþii ultraviolete ajung în stratosferã, influenþând curenþii-jet – fluxuri de aer rapide din straturile superioare ale atmosferei, ce influenþeazã vremea pe Terra.
Deasupra Europei, particularitãþile traiectului curenþilor-rjet blocheazã curenþii de aer mai cald ºi umed dinspre Atlantic ºi favorizeazã sosirea unor fronturi de aer rece dinspre Arctica ºi Rusia. Rezultatul este un val de frig care se abate asupra Europei, iar când survin 3-4 astfel de valuri de frig imediat unul dupã altul, putem vorbi despre o iarnã grea. Aºa ceva se aºteaptã oamenii de ºtiinþã sã vadã, ca urmare a declinului activitãþii solare.
Dar care sunt implicaþiile acestor fenomene în ceea ce priveºte încãlzirea globalã?
În raportul recent publicat de comisia specializatã a ONU (Comisia Integuvernamentalã pentur Schimbãri Climatice), autorii afirmã cã variaþiile activitãþii solare contribuie doar în micã mãsurã la clima terestrã ºi cã sunt siguri în proporþie de 95% cã încãlzirea globalã observatã în ultimele decenii are drept cauza principalã activitatea umanã.
Specialiºtii au, aºadar, pãreri împãrþite privind mãsura în care activitatea Soarelui influenþeazã clima terestrã.
Dar nu numai clima va fi afectatã: unul dintre efectele atenuãrii activitãþii Soarelui va fi diminuarea aurorelor boreale.
Însã ar putea exista ºi efecte pozitive: în lipsa unei activitãþi solar intense, infrastrucure tehnologicã ar putea funcþiona fãrã probleme (intensificarea activitãþii solare poate perturba reþelele electrice, reþeaua de sateliþi, comunicaþiile radio, dispozitivele GPS).
Oamenii de ºtiinþã încã nu înþeleg complet întreg ansamblul de consecinþe ale domolirii Soarelui, dar ceea ce este clar este cã Soarele este imprevizibil. „Se pare cã e o perioadã în care lucrurile sunt foarte ciudate. Dar, în acelaºi timp, iese în evidenþã faptul cã nu ne înþelegem cu adevãrat steaua”, spune prof. Harisson. „Asta pentru cã e complicatã – e o entitate complexã”.
