14 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creşterea neîncetată a emisiilor de gaze cu efect de seră şi teama că pământul ar putea ajunge într-o situaţie de urgenţă climatologică, din care nu ar mai fi cale de întoarcere, i-a determinat pe numeroşi cercetători climatologi să conchidă că avem nevoie urgentă de un plan B: geoingineria.
Geoingineria - intervenţia deliberată şi de amploare în sistemul climatic pentru contracararea încălzirii globale sau anularea unor efecte ale acesteia - ar putea permite umanităţii să-şi mobilizeze puterea tehnologică pentru a prelua controlul asupra sistemului climatic planetar şi să-l reglementeze perpetuu.
Dar este oare înţelept să încercăm să ne jucăm de-a Dumnezeu în privinţa climei? Cu toată atractivitatea sa, un Plan B al geoingineriei ne-ar putea duce într-o situaţie imposibilă.
Deşi propunerile, precum lansarea unui „nor” de oglinzi în spaţiu pentru a devia o parte din căldura solară, sună a science-fiction, proiectele mai serioase nu presupun detalii tehnice insurmontabile. Două sau trei astfel de proiecte principale se bazează pe tehnologii care există deja şi ar putea fi aplicate rapid.
Unele iniţiative, precum transformarea biomasei în cărbune bio, care conţine carbon rezistent, şi vopsirea în alb a acoperişurilor pentru a le spori coeficientul de reflexie şi a reduce cererea de aer condiţionat, sunt relativ benigne, dar ar avea un efect minimal la scară globală. Un alt proiect notoriu, extragerea dioxidului de carbon direct din aer, este inofensiv în sine, cât timp putem găsi un loc sigur în care să îngropăm volumele enorme rezultante, secole la rând.
Dar pentru captarea din aer a cantităţii de dioxid de carbon emise, de exemplu, de o termocentrală de 1.000 MW ar fi nevoie de instalaţii de sucţiune a aerului de aproximativ 10 metri înălţime şi 27 km lungime, conform unui studiu realizat de American Physical Society, precum şi de instalaţii de colectare uriaşe şi de o reţea de echipamente de transport şi stocare subterană a reziduurilor.
Ideea construirii unei vaste infrastructuri industriale pentru contracararea efectelor unei alte vaste infrastructuri industriale (în loc de transferul spre energii reciclabile) nu face decât să evidenţieze lipsa disponibilităţii noastre de a analiza cauzele mai profunde ale încălzirii globale - puterea lobby-ului combustibilului fosil şi reticenţa consumatorilor bogaţi de a face chiar şi sacrificii mici.
Chiar şi aşa, aceste tehnologii de geoinginerie proiectate pentru a interveni în funcţionarea sistemului planetar ca întreg dau naştere unor nelinişti mai mari. Între acestea se numără fertilizarea oceanică cu fier şi pulverizarea cu aerosoli pe bază de sulfaţi, fiecare din acestea dispunând în prezent de o clientelă ştiinţifico-comercială.
Cât putem fi de încrezători, chiar şi după etapele de cercetare şi testare, că tehnologia selectată va funcţiona conform planificării? În definitiv, fertilizarea oceanică - împrăştirea unei suspensii feroase deasupra mărilor pentru a le determina să absoarbă mai mult dioxid de carbon - presupune schimbarea compoziţiei chimice şi funcţionării biologice a oceanelor. În timpul aplicării acestei soluţii, va interfera cu ecosisteme marine şi va afecta formarea norilor, în modalităţi pe care abia dacă le înţelegem.
Anveloparea pământului cu un strat de particule de sulfat ar putea răcori planeta, prin reglementarea cantităţii de radiaţii solare ce ajunge pe suprafaţa Terrei. Un grup de cercetători îndeamnă la aplicarea acestei soluţii în Arctica, supusă unui fenomen de topire a gheţarilor, acum.
Viaţa vegetală, care deja încearcă să se adapteze la climatul în schimbare, ar trebui să facă faţă scăderii luminii solare, care reprezintă baza fotosintezei. Un filtru solar constituit din particule de sulfat ar putea răcori în mod eficient globul, dar impactul său asupra sistemelor meteorologice, inclusiv musonul indian de care depinde un miliard de oameni pentru subzistenţă, nu este clar.
Unele din aceste incertitudini pot fi reduse prin cercetare. Dar dacă ecologia ne-a învăţat vreo lecţie, aceasta este că cu cât analizăm mai îndeaproape un ecosistem, cu atât devine mai complex. Acum ne gândim la tehnologii care ar încerca să manipuleze cel mai grandios şi mai complex ecosistem dintre toate - planeta însăşi.
Pulverizarea aerosolilor pe bază de sulfat ar modifica nu doar temperatura ci şi stratul de ozon, şabloanele precipitaţiilor globale şi totodată biosfera.
Pulverizarea particulelor de sulfaţi, metoda cu cea mai mare probabilitate de a fi aplicată, este clasificată drept o formă de "gestionare a radiaţiei solare", un termen orwellian pe care unii din avocaţii săi s-au gândit să-l reîncadreze în "remediere climatică".
Dar dacă "remediul" ar fi aplicat pe de-a întregul pentru reducerea temperaturii pământului, ar fi nevoie de cel puţin 10 ani de observaţii pentru separarea efectelor filtrului solar de alte cauze ale variabilităţii climatice, conform unor experţi. Dacă după cinci ani de filtrare a luminii solare s-ar produce un dezastru - o secetă în India şi Pakistan, de exemplu, un efect posibil conform unuia din studiile de simulare - nu am şti dacă a fost provocat de încălzirea globală, de filtrul solar sau de variabilitatea naturală. Iar dacă India ar suferi de pe urma efectelor filtrării globale, în timp ce SUA s-ar bucura de o vreme mai îngăduitoare, ar fi de mare importanţă care ţară anume se află la pupitrul de comandă al termostatului global.
În timp ce entuziastul înarmării şi geoingineriei de la Pentagon, astrofizicianul Lowell Wood proclamă: "Am transformat prin inginerie toate celelalte medii în care trăim - de ce nu am face acelaşi lucru cu planeta?", un climatolog mai umil, Ronald G. Prinn de la Massachusetts Institute of Technology, întreabă: "Cum poţi transforma prin inginerie un sistem pe care nu-l înţelegi?". Comentarii? Poate mai târziu...

Articole înrudite