Compania Bitdefender a publicat, marţi, 16 aprilie 2019, un comunicat prin care anunţă că România este cea mai afectată ţară din lume de Scranos, o ameninţare informatică care sustrage toate ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a controlat, în perioada 20-30 martie, 977 de operatori economici privind modul de comercializare, denumire, marcare şi etichetare a p ...
Peste 80 de tone de legume şi fructe, între care 23 de tone de ceapă uscată din Polonia şi 200 de kilograme de usturoi din China, au fost confiscate în cadrul acţiunii "Demetra", prin care se v ...
Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că au fost deschise două sesiuni de depunere a dosarelor de către Autorităţile administrativ-teritoriale de la nivel local şi judeţean pentru dou ...
Obiceiul dezvoltatorilor imobiliari de a vinde apartamentele din blocurile noi cu mult înainte ca acestea să fie construite va dispărea deoarece o nouă lege a fost adoptată, miercuri, 10 aprilie ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF continuă verificarea modului în care operatorii economici respectă obligaţia legală de dotare cu aparate de marcat cu jurnal e ...
Loteria Română anunţă că la Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 17,81 milioane lei, adică peste 3,74 milioane de euro), iar la Noroc, reportul cumulat es ...
Kaufland România lansează în premieră platforma de finanţare "Creştem Grădinescu", împreună cu Institutul de Cercetare în Permacultură din România, prin care oferă un grant total de 130.0 ...
Comisia Europeană a lansat pe 04 aprilie 2019 un nou apel pentru depunerea de cereri de finanţare de către administraţiile locale în vederea instalării unor puncte de acces public şi gratuit la ...
O pondere de 70,9% dintre românii cu vârsta de peste 16 ani au declarat, în anul 2017, că îşi percep starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, informează Biroul de statistică al Un ...
Ministrul Agriculturii Petre Daea a participat joi, 04 aprilie 2019, la inaugurarea primei recolte de sparanghel din România, în judeţul Giurgiu, în urma unei invstiţii în valoare de 2 milioane ...
Forţele Navale Române organizează, în perioada 05-13 aprilie 2019, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval "Sea Shield 19" în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale al ...
A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor - tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 a început marţi, 02 aprilie 2019, şi se adreseaz ...
Aeroportul Internaţional Timişoara anunţă pentru sezonul estival care urmează curse charter spre Tunisia, Egipt, Grecia şi Turcia, dar şi curse regulate către destinaţii noi spre Germania, Da ...
Administraţia Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru produc ...
Guvernul a hotărât vineri, 29 martie 2019, ca ziua de 30 aprilie 2019 sa fie una liberă pentru bugetari. Această decizie a fost luată în condiţiile în care miercuri, 1 Mai, este o zi liberă, ...