Ucraina speră să semneze în toamnă un acord privind furnizarea de gaze naturale în sistem invers cu Slovacia şi România, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, transmite Interfax. Iniţial, acordul cu Slovacia trebuia semnat la finele lunii iunie, iar ulterior la începutul lunii iulie, însă de ambele date…
Ucraina speră să semneze în toamnă un acord privind furnizarea de gaze naturale în sistem invers cu Slovacia şi România, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, transmite Interfax. Iniţial, acordul cu Slovacia trebuia semnat la finele lunii iunie, iar ulterior la începutul lunii iulie, însă de ambele date…
Institutul Naţional de Statistică derulează un proiect complex de creare a unui sistem de indicatori de monitorizare şi evaluare a performanţei sectorului public, sprijinit prin statistici oficiale. În urma unui dialog iniţiat cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi centrale a fost identificat un prim set de indicatori de performanţă, necesari…

Rata şomajului a început să scadă în august

Scris de Miercuri, 28 August 2013

Rata şomajului a început să scadă în luna august, în condiţiile în care 1.000 de absolvenţi au fost deja încadraţi, a arătat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Aceasta a explicat, totodată, că este posibil ca şomajul să fi crescut în luna iulie ca urmare a faptului că toţi absolvenţii care nu…
Un număr de 333.000 de persoane au intrat în şomaj în primul semestru al anului 2013 şi au ieşit 389.000 de persoane, prin urmare, şomajul s-a redus cu 56.000 de persoane, se arată într-un comunicat emis de Executiv. Guvernul precizează că datele privind "situaţia reală a şomajului din România" din…
Românii aflaţi în Siria sunt sfătuiţi de Ministerul Afacerilor Externe, printr-o atenţionare postată pe site-ul instituţiei, să părăsească această ţară "cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale"."Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe…
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, consideră că pachetul de servicii medicale de bază trebuie însoţit de un pachet de servicii medicale suplimentare din asigurările private de sănătate, el spunând că nu s-a stabilit însă dacă asigurările private de sănătate vor fi facultative sau obligatorii.Nicolăescu a spus joi, la Constanţa, la o…
Premierul Ponta a declarat, vineri, că proiectul Roşia Montană, care va intra în dezbatere parlamentară în această toamnă, este unul extrem de controversat, de care personal nu este convins, el arătând că parlamentarii PSD nu vor da un vot politic, ci vor vota fiecare potrivit propriei conştiinţe. "E un singur…

Impozit pe sărăcia ţăranilor

Scris de Miercuri, 04 Septembrie 2013

Impozitarea agricultorilor, în situaţia în care agricultura românească nu a reuşit să devină cât de cât performantă, este o măsură a guvernului Ponta care va amputa o serie de proiecte pe cale de a fi fost pornite de agricultori. Agricultorii români plătesc începând din acest an impozit pe venit de…
Biroul Permanent al Senatului a aprobat un memorandum intern prin care se propune marcarea împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului României, în anul 2014, prin organizarea mai multor evenimente. "Având în vedere data constituirii sale, Senatul României este una dintre cele mai vechi instituţii parlamentare similare din…
Acţionarul majoritar al societăţii comerciale "Roşia Montană Gold Corporation", Gabriel Resources Ltd., va ceda gratuit acţionarului minoritar, controlat de statul român, o cotă de participare la capitalul social al RMGC în cuantum de 5,6858%, în urma cesiunii participaţia statului urmând să se majoreze la 25%, conform proiectului de Acord privind…
Economia românească va înregistra în 2013 o creştere de 2,5%, care reflectă recesiunea persistentă din zona euro, urmând ca ritmul de creştere să se accelereze în perioada 2014-2017, la o rată medie anuală de 4%, se arată în raportul pe luna septembrie al Economist Intelligence Unit. Prognoza din septembrie a…
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat că un draft al bugetului de stat pentru anul 2014 va fi gata până la mijlocul lunii octombrie. Voinea a spus că sunt multe propuneri de luat în discuţie în ceea ce priveşte diminuarea poverilor fiscale şi că procesul de elaborare a…
Operatorii de cablu din Republica Moldova trebuie să retransmită obligatoriu TVR, iar cabliştii din România vor fi obligaţi să retransmită televiziunea publică de la Chişinău, Moldova 1, potrivit unui document avizat favorabil, marţi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o adresă de la…
România se află pe locul 13 în lume la exportul de mobilă, pe locul 28 la producţie şi pe locul 48 la consumul de piese de mobilier, a anunţat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Aurica Sereny, în conferinţa de presă organizată înainte de deschiderea Târgului de…
Evaziunea fiscală a crescut în perioada de criză cu aproximativ 3 puncte procentuale din PIB, de la 11,2% în 2008 la 14% din PIB în 2012, dar în scădere faţă de 2010, când majorarea taxelor a dus la un nivel record al impozitelor neplătite, de 15,2% din PIB, potrivit raportului…
Garanţia de mediu pe care investitorul canadian o va depune, anual, în contul statului român pentru proiectul de la Roşia Montană este de 146 milioane de dolari, la care se adăugă o garanţie suplimentară, în caz de accident ecologic, în valoare de 25 milioane dolari, în fiecare an, a declarat…
În ciuda declaraţiilor de bune intenţii, educaţia nu este tot timpul pe placul oamenilor politici, deoarece oamenii bine educaţi sunt primii care pretind clarificări şi care declanşează mişcări de protest. Cu ocazia deschiderii noului an şcolar, preşedintele Traian Băsescu, a adresat un mesaj în care a spus printre altele: „Nu…
Pagina 222 din 225