Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a cerut Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) să se investigheze neregulile săvârşite în perioada 2010-2011 în cadrul Programului Operaţional ...
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, spune că provocarea cea mai importantă pentru România, în prezent, nu este austeritatea sau creşterea economiei, ci competitivitatea, iar ...
Corupţia este considerată, după lipsa locurilor de muncă, cea mai gravă problemă a României, 87,5 la sută din populaţie apreciind că nivelul acestui fenomen este "ridicat" sau "foarte ridica ...
Oamenii de afaceri se aşteaptă la deteriorarea economiei în perioada următoare, lipsa surselor de finanţare şi a celor pentru investiţii, corupţia şi accesarea fondurilor europene fiind princ ...
România va ajunge, în 2016, la o subvenţie europeană pe suprafaţă de 180 de euro pe hectar, în condiţiile în care media în Uniunea Europeană este la ora actuală de 270 de euro pe hectar, a ...
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat duminică, la o emisiune televizată, că absorbţia fondurilor europene reprezintă prioritatea zero a Guvernului român, el adăug ...
România este ţara în care UNICEF a identificat cea mai mare proporţie a copiilor săraci, anunţă marţi EFE. Potrivit studiului "Măsurarea sărăciei în rândul copiilor în ţările dezvoltat ...
Ministerul Educaţiei anunţă că la clasele pregătitoare, care vor funcţiona, în premieră, din anul şcolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascăli ...
Clasele vor putea avea, din anul şcolar 2012-2013, mai mult de 25 de elevi, în situaţii excepţionale şi numai cu aprobarea inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, a d ...
AGERPRES: În privinţa relaţiilor cu vecinii există chestiuni pendinte?
Andrei Marga: Cu Bulgaria vom avea foarte curând o discuţie la Sofia. Va fi o vizită la Sofia pentru a aduce la zi cooper ...
Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut în primele patru luni din 2012 cu 3,6% faţă de perioada ...
Solul românesc dispune de resurse naturale enorme. Pe lângă petrol, gaz şi cupru aici se găsesc şi cele mai mari zăcăminte de aur şi argint ale Europei, scrie miercuri cotidianul austriac Wir ...
Primul-ministru Victor Ponta a cerut un audit la Televiziunea publică. Victor Ponta a precizat că Televiziunea naţională nu este în subordinea Guvernului şi nici măcar a preşedintelui, ci a Pa ...
Amânarea introducerii prescripţiei electronice va crea un lanţ de neajunsuri, va întârzia intrarea în vigoare a cardului naţional de sănătate şi va menţine frauda în sistem, a declarat fos ...
România are o poziţie de lider absolut în Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană, se afirmă într-un raport al Programului pentru conducere durabilă (Pro ...
Lucrările de amenajare a bazei de la Deveselu care va găzdui elemente al scutului de apărare antirachetă al SUA sunt programate să înceapă în primăvara anului 2013, după finalizarea procedur ...