29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Dezbatere pe tema renaturării Dunării şi aplicarea soluţiilor găsite”
„Dezbatere pe tema renaturării Dunării şi aplicarea soluţiilor găsite”
Pericolul inundării Galaţiului l-a determinat pe Dobre să propună organizarea unei dezbateri la nivelul Galaţiului pe tema renaturării Dunării, urmată şi de aplicarea soluţiilor stabilite. Acestea ar trebui să prevină pericolul inundaţiilor şi să rezolve necesitatea irigaţiilor.
Dobre a declarat: „De-a lungul unei lungi perioade de timp, care a început acum peste o sută de ani, noi am luat Dunării vreo 450.000 de hectare, cu precădere în perioada comunistă, şi cu foarte mari suprafeţe în special aici, în zona noastră, pentru că aici s-a desecat Brateşul, aici a fost îndiguit malul de vizavi - lăţimea cum îi spuneam noi, gălăţenii - şi mai jos Insula Mare a Brăilei. Acum dezbaterea este dusă şi pe extreme: sunt unii care ar vrea să dărâme tot şi să ne întoarcem la vechea albie; sunt alţii care ar vrea să menţină tot, inclusiv şi din considerente economice care au părut de-a lungul vremii. Eu nu sunt un specialist, dar am trăit evenimentele de data trecută, în 2006. Am spus că sunt lucruri care se întâmplă o data la o sută şi ceva de ani, din păcate se întâmplă şi mult mai des. Deci este o problemă şi trebuie luată o decizie”.
Liberalul consideră că autorităţile locale şi specialiştii trebuie să găsească cât mai rapid cea mai potrivită soluţie, întrucât în ultimii ani ne confruntăm atât cu perioade de secetă, care ne afectează în plan agricol, cât şi cu inundaţii, apele depăşind de la o inundaţie la alta cotele istorice înregistrate anterior. Dobre a precizat: „Este o chestiune legată de Dunăre, de judeţul nostru, un judeţ care chiar are o problemă din punct de vedere climateric: anul acesta suntem într-un an cu ploi execesive, dar de regulă necazurile vin din ani la rând secetoşi. Probabil şi modificările ample climatice ne afectează. Cred că, în contextul ăsta, autorităţile Galaţiului trebuie să se poziţioneze. Pe termen mediu suntem interesaţi de ceea ce se va întampla pe Dunăre şi va trebui să găsim soluţii de relansare, putem lua în discuţie orice, inclusiv să renaturăm Brateşul, deşi este extrem de dificil. Dar o dezbatere cu cei care se pricep e importantă. O dezbatere organizată chiar de autorităţile Galaţiului, atât Primărie, cât şi Consiliul Judeţului, o dezbatere din care să vedem ce s-ar putea face, cât de repede s-ar putea face şi cât de bine, pentru că e un subiect faţă de care nu trebuie să rămânem indifenţi sau să ne închipuim că ni-l rezolva cine ştie, Bucureşti, Bruxelles... sau cine mai ştie”.
Liberalul şi-a reamintit că după 2006 au mai avut loc dezbateri pe această temă, la capătul cărora, din păcate, nu au fost adoptate şi decizii urmate de măsuri practice pentru soluţionarea prevenirii inundaţiilor şi pentru refacerea sistemului de irigaţie distrus după '89.


Articole înrudite