Dr. Paul Ichim, unul dintre cei mai apreciaţi chirurgi ai urbei şi unul dintre parlamentarii care nu dorm în şoşoni pe băncile somptuasei clădiri a Parlamentului, ne atrage atenţia asupra situaţiei generată de trecerea spitalelor în grija administraţiilor locale: acestea s-au politizat excesiv, iar actul medical a scăzut. Într-una dintre declaraţiile sale din Parlament, senatorul arată: “În 2006 Guvernul de atunci îşi asuma răspunderea pe Legea reformei în domeniul medical – Legea 95. La acea vreme legea a fost etichetată drept cea mai mare schimbare în sistemul de sănătate. Adevărul este că legea aducea multe schimbări şi reglementări în domeniu. Constatăm că de atunci legea de bază (nr.95/2006) a fost modificată de 106 acte normative. (…) În timpul guvernării PD-L – PSD dificultăţile în funcţionarea optimă a marii reţele medicale şi imposibilitatea de a asigura populaţiei o asistenţă medicală corespunzătoare au determinat guvernul să o atribuie autorităţilor locale. (…) Pe plan local, cheltuielile solicitate pentru spitale comportă cele mai mici discuţii în consiliile locale şi judeţene, deoarece toţi consilierii, supuşi presiunii politice, aprobă cheltuielile astfel cum sunt planificate de interesele de partid al majorităţii, fără să poată interveni în distribuirea lor, în primul rând în interesul actului medical. Ministrul a scăpat de răspundere şi eventualele nemulţumiri din partea populaţiei. (…) Decidenţii locali au speculat imediat situaţia şi au politizat «în draci» sistemul! (…) Au întocmit, în mare grabă, consilii de administraţie aşa cum au dorit. Au făcut concursuri pentru managerii pe care i-au agreat. Aceştia, la rândul lor, şi-au ales directorul medical, financiar, contabil, şefii de secţii, cum au considerat – adică după carnetul de partid. S-a ajuns astfel la conduceri de partid în spitale, conduceri care îşi au interesul lor privat sau personal. Aroganţa acestor indivizi numiţi manageri, cu spate politic, în anumite zone, pe lângă faptul că a determinat apariţia abuzurilor în funcţie, s-a asociat şi cu bădărănia şi ameninţările faţă de personalul medical. Strategia de dotare şi dezvoltare, de management a resurselor umane a intrat sub controlul total al clientelei de partid. Sunt deja de notorietate publică acţiunile concertate ale acestor conducători de obstrucţionare a sistemului sanitar public pentru promovarea intereselor private ale celor de la partid. În concluzie, strategia medicală la nivel de unităţi sanitare aflate sub controlul autorităţilor publice locale este scăpată de sub controlul calităţii actului medical. Ministerul doar declarativ se mai ocupă de evaluarea managerilor, căci şi ei sunt puşi politic. (…) Tot la capitolul naivitate, probabil, am sperat în păstrarea unor structuri medicale accesibile pentru păturile defavorizate de populaţie, respectiv 1/3 din naţie. În concluzie, legea trebuie reluată iar strategia medicală trebuie scoasă de sub interesele meschine ale unor politruci şi acel clamat „memorandum” pe probleme de interes naţional să fie«bine făcut»!”.
