Un tânăr de 31 de ani a fost înjunghiat în plină stradă la Brăila. Atacul a avut loc în zona portului.
Principalul suspect ar fi fratele concubinei victimei, ar avea în jur de 15 ani și a fugit imediat.
Din păcate tânarul a decedat la spital.
Înainte de a muri a apucat să spună că a fost înjunghiat de unul dintre cumnați.
"Este adus un pacient în vârstă de 31 de ani de către SAJ, echipaj cu medic, în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare începute. Acestea au fost continuate în serviciul nostru, dar, din păcate, fără succes. Pacientul prezenta o plagă tăiată profundă, probabil penetrantă, pe hemitoracele drept posterior, în regiunea scapulară. Mai prezenta și o hemoragie densă și o plagă escoriată la sprânceana stângă", a precizat dr. Cristian Pricop, director medical interimar, Spitalul de Urgență Brăila.
Luptătorii de la acțiuni speciale și polițiștii coordonați de procurori de la Parchetul Tribunalului Brăila continuă ancheta.
Nu este exclus ca totul să fi pornit de la niște neînțelegeri în familie.
Imagini - cu un puternic impact emoțional, mai jos!