Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat, joi, lista cu clasificarea țărilorteritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată a îmbolnăvirilor cu noul coronaviru ...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Consorţiul internaţional pentru infecţii respiratorii acute severe şi emergente (ISARIC) au anunţat joi lansarea unui proiect ce constă în colec ...
Sporul natural s-a menţinut negativ (-6.460) în luna iunie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, marţi, de Institutu ...
Majoritatea persoanelor care au primit o a treia doză de vaccin Pfizer anti-COVID-19 au simţit efecte secundare similare sau mai puţine decât au avut după ce au primit a doua doză, potrivit unui ...
Persoanele care au COVID-19 pot transmite boala animalelor lor de companie, iar pisicile care dorm în pat cu stăpânii "au un risc mai mare de infectare", potrivit unui studiu prezentat la Congresul ...
Având în vedere descoperirea benzenului în produsele de protecţie solară, Valisure a solicitat FDA să retragă cele 78 de produse şi să efectueze propria investigaţie cu privire la fabricarea ...
Persoanele care mănâncă prea mulţi carbohidraţi rafinaţi şi grăsimi animale la cină prezintă un risc mai mare de boli cardiace în comparaţie cu cele care consumă astfel de produse la micu ...
Un laborator de testare independent a detectat compusul chimic benzen, un carcinogen cunoscut la om, în 78 de produse de protecţie solară şi solicită Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medic ...
Consumul excesiv de sare poate reduce cantitatea de energie pe care o pot produce celulele sistemului imunitar, împiedicându-le să funcţioneze normal, potrivit unui nou studiu.Consumul în exces d ...
Oamenii ar putea trăi între 120 şi 150 de ani, dar nu mai mult decât această "limită absolută" a duratei de viaţă, conform unui nou studiu publicat online în jurnalul Nature Communications, ...
Compania elveţiană Cutiss a dezvoltat primul aparat capabil să genereze piele în mari cantităţi pornind de la o mostră a pacientului, un succes uriaş pentru cei aproximativ 11 milioane de paci ...
Dieta occidentală a fost asociată, de-a lungul timpului, cu numeroase afecţiuni, cărora li s-a adăugat recent şi durerea cronică, relatează DPA.Grăsimile oferă beneficii importante pentru s ...
Persoanele care sunt informate cu privire la riscul de cancer asociat alcoolului și sunt încurajate să își numere paharele consumate au tendința să bea mai puțin, conform unui nou studiu reali ...
Câțiva ani mai târziu, coeficientul intelectual verbal evaluat la vârsta de cinci ani și jumătate s-a dovedit mai mic cu 3,2 puncte la copiii care au fost expuși în permanență ecranului tele ...
Lipsa de educație matematică afectează negativ dezvoltarea cerebrală și cognitivă a adolescenților, potrivit unui studiu care sugerează că neînvățarea acestei materii după vârsta de 16 a ...
Știrile ca fundal sonor în timpul cinei sau un desen animat pentru ca cel mic să termine toată mâncarea din farfurie? Este o situație de evitat potrivit unui studiu francez care a ajuns la concl ...