08 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aloe Vera, "planta nemuririi"
Aloe Vera, "planta nemuririi"
 
Aloe Vera este o plantă cunoscută pentru calităţile sale tămăduitoare în numeroase culturi milenare, precum cele din: Grecia, Egipt, India, Mexic, Japonia sau China.
Astăzi, putem avea propria noastră plantă, ea pretându-se la condiţiile de creştere într-un ghiveci, de altfel, este des întâlnită, atât, în grădini, cât şi în case. Aloe Vera nu este o plantă greu de întreţinut, ea are nevoie de un sol care să se dreneze bine, nu trebuie udată în exces iar fundul vasului trebuie să aibă găuri de scurgere, pentru a evita putrezirea rădăcinilor.
Aloe este genul de plantă cu fructe suculente, ce conţine peste 500 de specii, originară din zona tropicală şi de sud a Africii, din Madagascar, din Iordania, din Peninsula Arabică şi din diverse insule din Oceanul Indian (Mauritius, Reunion, Insulele Comore etc.). Câteva specii sunt caracteristice regiunilor din Marea Mediterană, din India, din Australia şi de pe cele două continente americane.
Aloe Vera aparţine clasei Asphodelaceae, creşte în zonele cu climă blândă şi poate fi recunoscută după frunzele verzi, cărnoase, în formă de lance. Numele său provine din cuvântul arab "alloeh" însemnând "substanţă strălucitoare amară", în timp ce "vera" în latină înseamnă "adevărat". În urmă cu 6.000 de ani, egiptenii au numit-o "planta nemuririi". Acum 2.000 de ani, oamenii de ştiinţă greci considerau planta un panaceu universal.
Astăzi, despre Aloe Vera, nu puţini sunt aceia care spun că este o plantă miraculoasă. Gelul care se obţine din frunzele acesteia aduce multiple beneficii sănătăţii noastre.
Planta are frunze triunghiulare, cărnoase, cu margini zimţate, flori tubulare galbene şi fructe, care conţin seminţe numeroase. Fiecare frunză este compusă din trei straturi. Un strat este reprezentat de un gel transparent, care conţine 99% apă iar restul este format din fibre, aminoacizi, lipide, steroli şi vitamine. Un strat intermediar este format dintr-o sevă amară, galbenă, ce conţine antrachinone (laxativ) şi glicozide. Cele două sunt învelite într-un strat exterior gros, numit crustă, care are funcţie de protecţie şi de a sintetiza carbohidraţii şi proteinele.
Culoarea frunzelor este în general gri sau verde deschis.
Aloe Vera cuprinde 75 de constituenţi potenţial activi: vitamine (A, C, E, B 12, acid folic), enzime, minerale (calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru şi zinc), zaharuri, lignină, saponine şi aminoacizi, potrivit site-ului www.ncbi.nlm.nih.gov.
În scopuri terapeutice se folosesc, atât, seva, cât şi gelul frunzelor de Aloe Vera, însă trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani. Gelul este obţinut prin presarea frunzelor proaspete.
Gelul de Aloe Vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.
Nutrienţii pe care îi are în compoziţia sa ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.
În acelaşi timp, un consum regulat de Aloe Vera normalizează tranzitul intestinal, activează şi stimulează fluxul sanguin şi limfatic, funcţiile rinichilor, ale ficatului şi ale vezicii biliare, pentru a regla sistemul imunitar şi tractul digestiv, conducând la îmbunătăţirea stării psihice şi a condiţiei fizice.
Sucul de Aloe Vera poate creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi a ţesuturilor bucale moi.
Gelul de Aloe Vera este indicat pentru îngrijirea pielii şi poate fi folosit ca "prim ajutor" în arsuri şi diverse leziuni, datorită calităţilor de dezinfectant, de hemostatic şi de accelerator al procesului de cicatrizare.
Datorită proprietăţilor de antiinflamator, de detoxifiant şi de stimulare a colagenului, gelul este ideal în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii, previne şi reduce acneea, ajută la regenerarea de noi celule ale pielii, prevenind îmbătrânirea.
Aloe Vera este o plantă care, în prezent, este studiată în vederea stabilirii efectelor sale asupra bolilor acute şi grave, precum cancerul, SIDA şi tuberculoza.
Planta este contraindicată: copiilor mici, femeilor însărcinate sau care alăptează, în afecţiuni ale rinichilor sau ficatului. Administrată intern o perioadă mai lungă de timp Aloe Vera poate provoca crize de colită. 

Articole înrudite