Busuiocul, considerat "regele mirodeniilor" de mulţi bucătari şi autori de cărţi gastronomice, la români şi în toată lumea creştin-ortodoxă, este folosit la stropirea cu aghiazmă, pentru sfinţirea locurilor şi alungarea necuratului. Foarte puţini oameni cunosc, însă, calităţile terapeutice ale busuiocului.
Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă ierboasă din genul Ocimum, care face parte din familia Lamiaceae. Originară din Asia tropicală sau centrul Africii este cultivată, în prezent, în aproape toate colţurile lumii. Termenul de busuioc provine din limba greacă (basileus însemnând rege). În afară de cel mai cunoscut soi de busuioc, cel genovez, mai există aproximativ 150 de varietăţi ale acestei plante, care diferă prin miros şi gust, între acestea, numărându-se busuiocul anason, busuiocul lămâie, soiul albastru african, busuiocul thailandez etc.
Planta, în funcţie de soi, atinge între 20-60 cm înălţime, având frunzele de culoare verde deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5-5 cm şi late între 1-3 cm. Florile sunt de general albe, dar pot avea şi alte culori, în funcţie de soi. Busuiocul este foarte sensibil la frig, el crescând bine în condiţii de căldură şi umezeală. În timp ce soiurile comune de busuioc sunt plante anuale, alte varietăţi, cum ar fi busuiocul albastru african şi busuiocul thailandez, sunt perene.
Busuiocul are în compoziţia sa 90% apă, Vitamina B1 (Tiamina), Vitamina B2 (Riboflavina), Vitamina B3 (Niacină), Vitamina B5, Vitamina A (Retinol), Beta-caroten, Vitamina B6, Vitamina C, Vitamina E, Vitamina K, magneziu, calciu, mangan, fier, fosfor, potasiu, sodiu, zinc şi fibre alimentare.
Folosit ca şi condiment, în mod obişnuit, se recomandă ca acesta să fie adăugat preparatelor în stare proaspătă, la finalul pregătirii, pentru a nu i se distruge aroma. Reţetele cu specific mediteranean şi asiatic folosesc în mod frecvent busuiocul. Bucătăria chineză foloseşte specialităţi de busuioc proaspăt sau uscat pentru supe şi alte feluri de mâncare. Acesta este gătit câteodată cu fructe proaspete sau adăugat în gemuri de fructe, sosuri şi sucuri.
În scop medicinal, de la busuioc se folosesc frunzele şi florile. Recoltarea lor începe spre sfârşitul lunii iunie şi continuă până toamna târziu. Compoziţia bogată în substanţe benefice, cu acţiuni antimicrobiene sau antiinflamatorii, face ca busuiocul să fie de un real ajutor în tratamentul multor afecţiuni.
Busuiocul întăreşte sistemul imunitar, reglează funcţiile glandelor endocrine şi metabolismul celular, tonificând întregul organism. Studiile de specialitate au arătat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietăţi antiseptice, bactericide, antiinflamatorii şi cicatrizante. Este recomandată infuzia din frunze şi flori de busuioc. În cosmetică se foloseşte infuzia sub formă de comprese sau pulverizări în cazul tenului gras şi acneic.
Frunzele de busuioc, utilizate sub formă de suc, ceai sau decoct, au rol tonic şi revigorant pentru memorie, îmbunătăţesc funcţia digestivă şi induc transpiraţia abundentă. Pulberea de busuioc are acţiune energizantă şi antidepresivă, înlăturând efectele surmenajului şi echilibrând starea psihică şi emoţională. Ceaiul de busuioc are efect calmant, antidepresiv, diuretic şi tonic digestiv. Studii recente arată că frunzele de busuioc pot oferi o protecţie semnificativă împotriva stresului, prin mestecarea acestora de două ori pe zi. Este recomandat şi sub formă de tinctură în caz de depresie, migrenă, îmbătrânire precoce, guturai, colită şi ulcer.
Busuiocul este o componentă importantă a siropurilor de tuse expectorante. Acesta ajută la eliminarea mucusului în caz de bronşită sau astm. Planta are efecte benefice în tratarea tulburărilor sistemului respirator. Decoctul din frunze de busuioc, cu miere şi ghimbir, este un remediu eficient.
Această plantă mai are rolul de a reduce nivelul colesterolului din sânge. Are efect benefic în cazul bolilor cardiace şi a slăbiciunii declanşate de acestea. Frunzele de busuioc sunt renumite pentru eficienţa lor şi în tratarea ulceraţiilor şi a infecţiilor gurii. Pentru îndepărtarea mirosului neplăcut al respiraţiei şi întărirea gingiilor, se recomandă spălături bucale cu ceai de busuioc.
Ceaiul de busuioc este un remediu excelent în zilele fierbinţi de vară. Se bea cald, la temperatura camerei, cu câteva picături de zeamă de lămâie.
De asemenea, busuiocul potenţează puterea de dezintoxicare la nivelul ficatului, deoarece în frunzele sale sunt prezente şase substanţe cetonice cu acţiune directă asupra celulelor hepatice, care cresc potenţialul metabolic al acestora.
Busuiocul proaspăt se poate păstra în frigider 1-2 zile înfăşurat în hârtie umedă sau până la o săptămână în pungi pentru congelator umplute cu aer. Mai poate fi uscat în locuri ferite de lumina directă a soarelui şi păstrat în recipiente de sticlă sau săculeţi de pânză. Busuiocul poate fi păstrat şi în ulei de măsline.
