Atacantul francez Ousmane Dembele, jucătorul echipei Paris Saint-Germain, a câştigat trofeul „Balonul de Aur”, acordat celui mai bun fotbalist al sezonului trecut, luni seara, în cadrul unei ceremonii organizate la Teatrul Chatelet din Paris. Internaţionalul francez a obţinut distincţia graţie celor 35 de goluri şi 16 pase decisive din sezonul trecut, pentru Liga Campionilor câştigată cu PSG, alături de Ligue 1 şi Cupa Franţei.
„Mulţumesc tuturor! Este incredibil ce tocmai mi s-a întâmplat. Nu am cuvinte. A fost un sezon extraordinar cu PSG. Am trăit momente mari, sunt puţin emoţionat, nu e uşor. Să primesc acest trofeu şi să mi-l înmâneze Ronaldinho este ceva excepţional. Vreau să mulţumesc celor de la PSG, care au venit după mine în 2023. Preşedintelui, întregii echipe, clubului, care este o familie minunată. Din prima zi preşedintele s-a purtat foarte bine cu mine, îmi este ca un tată. Aş vrea să mulţumesc întregului staff al PSG-ului, care s-a purtat extraordinar. Lui Luis Enrique, care acum este ca un tată pentru mine. Foarte important pentru cariera mea, deşi încă nu s-a terminat. Mulţumesc tuturor colegilor mei de echipă. Am câştigat practic totul. Aţi fost alături de mine şi am reuşit să ridicăm nivelul pentru a obţine trofeele colective. Este un premiu individual, dar îl câştigăm toţi ca echipă. Mulţumesc tuturor echipelor la care am jucat. La Stade Rennes, la Dortmund, la clubul la care am visat întotdeauna, care a fost Barcelona. Acolo am putut învăţa lângă jucători precum Messi şi Iniesta. O adevărată lecţie. Sunt extrem de fericit. Când văd lista legendelor care au câştigat... am muncit pentru echipă ca să câştig Champions League, Ligue 1... să pot lua acest trofeu este ceva incredibil. Sunt foarte fericit. Mulţumesc întregii noi generaţii a naţionalei Franţei. Mulţumesc selecţionerului, care mereu îmi aminteşte că pot merge la naţională. Vreau să mulţumesc tuturor antrenorilor. Să sperăm că putem câştiga următorul Mondial. Mulţumesc mamei mele, care mereu m-a sprijinit în momentele grele. Mulţumesc şi agentului meu, managerului meu, care a crezut în mine şi m-a motivat mereu. Mulţumesc şi prietenului meu cel mai bun din ultimii patru sau cinci ani. Am făcut totul împreună. Mereu alături de mine şi până la final vom fi împreună. Mulţumesc tuturor şi noapte bună”, a declarat Dembele.
Foto: Profimedia
