02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nitraţi în apa de la Vânători!
Nitraţi în apa de la Vânători!

Apa care curge la robinete în comuna Vânători, acolo unde luni a murit un copil de 3 luni suspectat a fi otrăvit cu nitraţi, este infestată. Şi asta nu de azi de ieri. Sunt tot felul de probleme care ar fi necesitat sistarea alimentării cu apă. Dar Primăria din localitate se pare că nu a făcut nimic. 

„Primăria Vânători a fost notificată cu respingere pentru autorizaţia sanitară de funcţionare din 17 aprilie, anul curent, pentru sat Costi. În apă apare aspectul opalescent cu sedimente. Instalaţia nu are hidranţi pentru capetele de conductă. De asemenea, s-a indicat să se construiască rigole pentru scurgerea apelor pluviale. În data de 5 mai s-a emis respingere pentru autorizaţia sanitară de funcţionare cu apă pentru sat Odaia Manolachi pentru că analizele de pe 17, 21 aprilie arată că apa are miros de sulf, prezintă particule în suspensie, depăşiri la indicatorii duritate, turbiditate, nitraţi, sulfuri, hidrogen sulfurat. Se impune schimbarea sursei de apă. În data de 20 aprilie anul curent a fost informată Primăria Vânători pentru depăşirea indicatorilor la nitraţi la bazin şi căminul cultural şi s-a indicat sistarea alimentării cu apă. În ceea ce priveşte fântânile, putem spune că în fiecare an sunt inventariate fântânile din judeţ. Primăria Vânători nu a trimis niciun răspuns în acest sens, cu numărul de fântâni care sunt în comună. În acest moment inspectorii sanitari sunt în comună pentru a verifica care este situaţia privind calitatea apei”, a precizat ieri Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. 

În judeţul Galaţi sunt 12.000 de fântâni. Fântânile private pot fi controlate şi expertizate doar cu acordul proprietarilor. Luni, primăriţa de la Vânători spunea, vizavi de calitatea apei din comună, că acesta nu are nitriţi. 

Rudele lui Alin, bebeluşul mort în condiţii suspecte, au venit ieri să îl ia acasă. Pe certificatul constatator al decesului apare o cauză generală de deces, o afectare generală a plămînilor care poate fi cauzată de mai mulţi factori, de la intoxicaţii până la infecţii. Abia în buletinul toxicologic se va şti exact cauza finală. 

„Nu ne-au spus nimic. Ne aburesc cu toţii. Se spală pe mâini. Nu ştiu pe cine acoperă. Copilul nu era răcit, nu avea malformaţii. Nimeni nu ne explică de ce a murit”, spunea revoltată Reta Atanasiu, mătuşa copilului. Oamenii vor să afle de ce a murit copilul, deoarece niciuna dintre spusele celor din jur nu i-a lămurit. 


Articole înrudite