07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii gălăţeni, „zgârciţi” cu autorizările pentru arme
Poliţiştii gălăţeni, „zgârciţi” cu autorizările pentru arme
Luna trecută, doar 7 gălăţeni au reuşit să obţină autorizaţie de a deţine arme neletale în situaţia în care anul trecut media era de 20-25 de autorizări pe lună. Asta deoarece din acest an, după ce în toată ţara au avut loc tot felul de incidente legate de utilizarea ilegală a armelor, verificările au devenit din ce în ce mai drastice.
„În derulare la nivelul Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase (SAESP) al IPJ Galaţi se află un plan de acţiune în cadrul căruia se efectuează verificări privind deţinătorii de arme. Este vorba atât de cei care deţin arme letale cât mai ales de cei care deţin arme neletale. De fapt la nivelul judeţului Galaţi şi al întregii ţări, după producerea unor evenimente nedorite în care au fost implicaţi deţinători legali de arme dar care le-au folosit ilegal, se află în desfăşurare un astfel de plan de acţiune. Un astfel de eveniment nedorit a avut loc la Umbrăreşti, unde, după câte se ştie, s-a folosit un pistol cu bile. Cazuri similare s-au petrecut de la începutul anului în întreaga ţară. Pentru a preveni eventualele probleme, pot să spun că am devenit din ce în ce mai restrictivi cu eliberarea autorizaţiilor de deţinere a armelor neletale dar şi avizarea dreptului de a deţine arme letale. Având în vedere evenimentele întâmplate peste tot în ţară, facem verificări extrem de drastice pentru fiecare solicitare a unei persoane care doreşte să deţină arme. De exemplu, luna trecută am dat doar şapte autorizaţii de arme neletale, pe când în general media era de 20-25. Iar la obţinerea dreptului de a purta arme letală cifrele sunt şi mai mici. Principala cauză pentru care refuzăm dreptul de autorizare la deţinerea unei arme neletale este acela că persoana ar prezenta un pericol pentru liniştea şi ordinea publică. Aş mai vrea să fac şi o altă precizare. Condiţiile de obţinere a unei arme sunt destul de permisive, în schimb aş vrea să atrag atenţia persoanelor care au preocupări... să spunem infracţionale să nu mai vină să solicite arme aici, chiar dacă nu au cazier şi îndeplinesc celelalte condiţii. Cei care au preocupări infracţionale trebuie să îşi asume acest statut şi să nu creadă că nu se fac verificări amănunţite”, a precizat scms. Cristian Picioruş, şef SAESP. Serviciul gălăţean de arme este pe locul I pe ţară, în acest an, între serviciile similare, datorită activităţii desfăşurate până acum. 

Şi armele neletale pot ucide

Importantă este şi respectarea condiţiilor de păstrare a armelor, fie ele şi neletale.
„Acţiunile nu constau numai în verificări şi controale ci şi în acţiuni educative. Aş vrea să atrag atenţia deţinătorilor de arme neletale, pistoale cu bile de cauciuc sau altele, că aceste arme neletale sunt exclusiv destinate autoapărării şi pazei, nu atacului. O armă, chiar neletală, înseamnă o responsabilitate. Trebuie să fie păstrate în siguranţă, într-un seif montat în perete, iar muniţia trebuie păstrată separat. De fapt trebuie ştiut şi faptul că aceste arme neletale folosite la distanţe mici, de 20 cm - 1 m faţă de ţintă, pot deveni letale. Aşa că depozitarea lor trebuie făcută conform normelor şi nu trebuie lăsate la îndemâna celorlalţi membri ai familiei. În cursul verificărilor făcute de noi şi înainte am ridicat armele şi dreptul de a mai deţine vreodată armă şi celor care nu au respectat condiţiile de păstrare, dar, evident, şi celor care le-au folosit în mod ilegal”, a mai precizat scms. Cristian Picioruş.

Articole înrudite