Suporterii Oţelului Galaţi vor putea bea bere pe stadion. Noua lege a intrat în vigoare

Veşti bune pentru suporterii Oţelului Galaţi, care merg la meciurile de pe stadionul „Oţelul”. Începând de marți, 21 iulie, au intrat în vigoare noile reguli privind accesul şi desfăşurarea competiţiilor sportive, iar una dintre cele mai importante schimbări este că berea cu alcool poate fi comercializată şi consumată în incinta stadionului.

Modificarea apare în legea care schimbă prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive. Actul normativ a fost promulgat de preşedintele României, Nicuşor Dan, şi publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit noilor prevederi, interdicţia privind consumul de alcool pe stadioane nu se mai aplică băuturilor cu o concentraţie alcoolică de cel mult 5,5%. Practic, berea poate fi vândută şi consumată în timpul meciurilor, însă doar dacă este servită în pahare din hârtie sau din material plastic.

Alte modificări importante

Noua lege aduce şi alte schimbări privind organizarea competiţiilor sportive. Organizatorii au obligaţia să asigure condiţii mai bune pentru persoanele cu nevoi speciale, inclusiv acces facil, grupuri sanitare şi locuri special amenajate, astfel încât vizibilitatea asupra terenului să nu fie afectată.

Totodată, sunt permise spectacolele pirotehnice în timpul evenimentelor sportive, însă numai dacă acestea sunt realizate de societăţi autorizate şi folosesc exclusiv categoriile de produse pirotehnice prevăzute de lege.

Noile prevederi vor putea fi aplicate şi la meciurile disputate de Oţelul Galaţi, însă comercializarea berii şi organizarea spectacolelor pirotehnice rămân la latitudinea organizatorilor, care trebuie să respecte toate condiţiile impuse de lege şi normele de siguranţă.

Legea care introduce aceste modificări a fost iniţiată de deputatul AUR Ciprian Paraschiv şi a intrat în vigoare odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial.

Sursa foto: Shutterstock

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp