
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a demarat procedura de suspendare din funcție a președintelui României, Nicușor Dan, și a lansat platforma online suspeND.ro, unde sunt prezentate etapele demersului parlamentar și poziția aleșilor față de această inițiativă.
Potrivit unui comunicat transmis de formațiunea politică, site-ul afișează numărul de semnături necesare pentru declanșarea procedurii de suspendare, poziția fiecărui parlamentar și permite cetățenilor să își exprime susținerea pentru continuarea demersului.
AUR susține că inițiativa are la bază „încălcări repetate ale obligațiilor constituționale ale președintelui”, invocând, între altele, faptul că Nicușor Dan nu a desemnat un candidat pentru funcția de prim-ministru, deși, în opinia partidului, Constituția îl obligă să facă acest lucru.
În comunicat, reprezentanții AUR afirmă că șeful statului a refuzat să își exercite rolul de mediator între instituțiile statului, ar fi exclus principalul partid de opoziție din consultările privind formarea Guvernului și ar fi prelungit blocajul politic prin amânarea desemnării unui premier.
Potrivit formațiunii, platforma va fi actualizată permanent, astfel încât cetățenii să poată urmări evoluția procedurii parlamentare și poziția fiecărui parlamentar față de suspendarea președintelui.
„Fiecare parlamentar are obligația de a-și asuma public votul într-o procedură care privește respectarea Constituției și funcționarea statului de drept. Românii au dreptul să știe cine susține revenirea la respectarea ordinii constituționale și cine contribuie la continuarea blocajului politic”, se arată în comunicatul AUR.
Președintele AUR, George Simion, a transmis, la rândul său, un mesaj de susținere a inițiativei:
„Imposibilul devine posibil! Valul suveranist trebuie să impună voința în Parlament. Cereți fiecărui parlamentar să susțină demiterea lui Nicușor Dan!”
Conform Constituției României, președintele poate fi suspendat din funcție de Parlament în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Pentru declanșarea procedurii este necesară susținerea a cel puțin o treime dintre parlamentari, iar hotărârea de suspendare se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor. În cazul în care suspendarea este aprobată, demiterea președintelui se decide prin referendum național.